Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întregul an 2023, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Românii vulnerabili vor primi 1.400 de lei pentru plata facturilor la energie şi vouchere sociale pe întregul an 2023, potrivit unui comunicat al Ministerului Investiţiilor şi Proiectelor Europene (MIPE).
Cursurile la Universitatea de Vest "Vasile Goldiş" (UVVG) Arad se vor desfăşura online începând de luni, 21 noiembrie, cu excepţia celor trei facultăţi cu profil de medical, a decis Senatul Universităţii. Anterior, Universitate Craiova anunțase aceeași măsură.
Noile tarife propuse de furnizorii de energie variază enorm. De exemplu, în București, prețul curentului electric la liber poate fi între 0,67 lei/kWh și, atenție, 12,28 lei/kWh. ANRE a reușit, însă, să facă o platformă prin care poți schimba furnizorul online, în 24 de ore.
Ministerul Dezvoltării, Lucrărilor Publice şi Administraţiei (MDLPA) a virat, joi, suma de 216.176.516,94 de lei, în vederea decontării facturilor pentru 263 de obiective de investiţii realizate prin etapele I şi II ale Programului Naţional de Dezvoltare Locală.
Întrebat despre cum se vor calcula facturile la energie, despre problema plăţii facturilor pe baza consumului de anul trecu, premierul Nicolae Ciucă a de declarat că „este un detaliu tehnic pe care nu îl știu acum”.
Consumul naţional de energie electrică a scăzut cu 5,7% în primele nouă luni ale anului, economiile populaţiei fiind de 8,1% faţă de aceeaşi perioadă a anului trecut, potrivit datelor publicate luni de Institutul Naţional de Statistică.
Dacă stai la casă, poți să scapi de coșmarul facturilor pentru căldură/apă caldă și curent electric. Cu o investiție de circa 12.000 de euro, montezi panouri fotovoltaice, care scad factura cu 70% la curent, și pompă de căldură, care elimină complet gazele, lemnul sau peleții.
Românii se plâng de creșterea facturilor la energie, a ratelor la bănci și prețurilor la toate produsele, dar continuă să cumpere puternic mașini noi. În octombrie, piața auto din România a crescut cu 9,71%, față de octombrie 2021, în timp ce marile piețe europene sunt pe minus.