Dubla dintre Universitatea Craiova şi Levski Sofia, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal va fi arbitrată de brigăzi din Suedia, respectiv Italia, a anunţat UEFA, pe site-ul său oficial.
Dubla dintre Universitatea Craiova şi Levski Sofia, din turul al doilea preliminar al Ligii Campionilor la fotbal va fi arbitrată de brigăzi din Suedia, respectiv Italia, a anunţat UEFA, pe site-ul său oficial.
Deputatul Mihail Neamțu, președintele Comisiei de Cultură din Parlament, organizează o nouă serie de cursuri de oratorie. De data aceasta, cu o reducere masivă de preț: de la 1.800 de lei la 99 de lei. Semn că lumea nu dă năvală.
Din iunie 2026, un mare municipiu din România a interzis coroanele de flori și ornamentele de mari dimensiuni în cimitirele pe care le administrează, cu scopul de a reduce volumul de deșeuri și cheltuielile generate de gestionarea acestora.
România va avea un rol direct în deciziile privind dezvoltarea Coridorului Vertical, unul dintre cele mai importante proiecte energetice din Europa. Noul grup de lucru va coordona investițiile și extinderea infrastructurii care poate schimba fluxurile de gaze din regiune.
Radu Mazăre Jr, fiul fostului primar PSD al Constanței se autointitulează „cel mai mare promotor al litoralului și al stațiunii Mamaia”. Radu Mazăre senior a fugit în Madagascar cu peste 100.000.000 euro pe care statul nu i-a mai recuperat.
Meteorologii au emis, vineri, o atenționare Cod galben de caniculă, valabilă până duminică dimineața în 13 județe și în București, precum și o informare de vreme deosebit de caldă, ce vizează întreaga țară.
România și Bulgaria e tem că proiectul Porțile de Fier 3 al Serbiei ar putea reduce cantitatea de energie pe care o pot obține cele 2 țări pe Dunăre. Proiectul de 2,6 miliarde de euro e realizat de Serbia cu Bechtel. Bechtel trebuia să contruiască Autostrada Transilvania.
Un studiu cerebral sugerează că vorbirea dialectală pune la încercare regiunile lingvistice din creier, similar bilingvismului. Vorbitorii de dialecte aumai multă substanță cenușie în ambii lobi temporali medii față de cei care vorbesc limba standard.