Fostul președinte liberal Valeriu Stoica a declarat că PNL are șansa să redevină partidul de care România a avut și are nevoie.
Fostul președinte liberal Valeriu Stoica a declarat că PNL are șansa să redevină partidul de care România a avut și are nevoie.
Fostul mare fotbalist român Cristian Chivu, care a câştigat recent Serie A şi Cupa Italiei cu Internazionale Milano, a fost desemnat cel mai bun antrenor din Serie A.
Bulgaria este nemulţumită. Ea îşi doreşte acum să atragă şi mai mulţi turişti din România, dar şi din Germania şi Polonia. La Bucureşti, va folosi prezentări turistice, întâlniri cu jurnaliştii şi cu influencerii.
După sezonul de încălzire, mulți oameni neglijează curățarea caloriferelor, ceea ce poate duce la facturi mai mari la încălzire.
Proiectul SMR de la Doiceşti, prezentat Comisiei Europene în 7 mai. MAE spune că CE l-a calificat ca având ”importanţă strategică aparte”.
Horoscop săptămâna 25-31 mai. Zodiile care vor primi mai mulți bani. Le ajută luna plină în Săgetător. Ultima săptămână din mai începe cu un sextil armonios între Soare și Neptun, care va spori intuiția și va inspira artiști și fotografi.
Europol a organizat, în perioada 19-22 mai 2026, o amplă operaţiune în 31 de state, inclusiv România, pentru confiscarea activelor provenite din infracţiuni grave. S-au depistat aproape 900 de conturi bancare şi 55 de portofele de criptomonede, zeci de autoturisme şi imobile.
Răzvan Copoiu, Deputy CEO la ENEVO Group, consideră că în toată istoria energeticii românești nu a existat o perioadă atât de bună de investiţii în energie.