Fără investiții solide în securitatea energetică, este ca și cum ai construi o casă, fără să-i pui uși, a avertizat europarlamentarul liberal Daniel Buda. Oficialul subliniază riscurile majore ale vulnerabilităților din rețele.
Fără investiții solide în securitatea energetică, este ca și cum ai construi o casă, fără să-i pui uși, a avertizat europarlamentarul liberal Daniel Buda. Oficialul subliniază riscurile majore ale vulnerabilităților din rețele.
Alegerile legislative din Israel s-au soldat cu un blocaj politic: blocul de dreapta, al premierului Benjamin Netanyahu a obținut 53 de mandate, ratând majoritatea de 61. Nici nu a pierdut, nici nu a câştigat. Rezultatele finale, așteptate, supraviețuirea sa politică e incertă.
Singurul domnitor român îngropat la Viena, lângă familia imperială a Habsburgilor a fost unul dintre boierii care au luptat alături de Mihai Viteazul pentru unirea Țărilor Române, pentru ca la scurtă vreme după asasinarea marelui voievod să urce el însuși pe tronul principatului.
Crizantemele pot înfrunta temperaturile scăzute și chiar iernile geroase, dacă sunt pregătite corespunzător pentru sezonul rece. Câteva lucrări simple de toamnă le pot proteja rădăcinile de îngheț și le pot ajuta să înflorească din nou în sezonul următor.
Monitorizarea unui avion E.550 CAEW operând în apropierea coastei românești a pus în evidență mai multe zone cu bruiaj intens deasupra Mării Negre. Cele mai pronunțate concentrări apar la sud și la est de România, extinzându-se pe o porțiune vastă a spațiului maritim.
O expoziție de papamobile a fost inaugurată la Vatican cu ocazia împlinirii a aproape un secol de la primul autovehicul de acest tip folosit de un Suveran Pontif. Liderii Bisericii Catolice au primit o aemenea mașină începând cu 1930.
BCE a menţinut nemodificată dobânda de referinţă, o decizie aşteptată de analişti dar care a fost eclipsată de anunţul privind demisia Christinei Lagarde, cu nouă luni înainte de finalul mandatului său, transmite AFP.
Un retreat promovat prin concepte precum vindecare, eliberare emoțională și dezvoltarea conștiinței s-a aflat în centrul unei anchete privind traficul de droguri de risc și mare risc.