Credincioșii vor fi atenționați în biserici asupra pericolului reprezentat de grupările „eretice și schismatice” care se pretind a fi ortodoxe, potrivit unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Credincioșii vor fi atenționați în biserici asupra pericolului reprezentat de grupările „eretice și schismatice” care se pretind a fi ortodoxe, potrivit unei hotărâri a Sfântului Sinod al Bisericii Ortodoxe Române.
Temperaturile vor fi mai scăzute decât cele obişnuite pentru această perioadă în prima săptămână din noiembrie, în toate regiunile ţării, în timp ce precipitaţiile vor fi excedentare în sud şi est, dar şi în unele zone din vest şi centru.
Laura Codruţa Kovesi îşi încheie vineri activitatea la conducerea Parchetului European (EPPO), instituţie al cărei prim procuror-şef a fost şi pe care a condus-o timp de şapte ani.
Ministrul de Externe al Estoniei a avertizat că NATO ar putea impune o blocadă similară cu cea din Strâmtoarea Ormuz în Baltica, dacă Putin mai amenință Europa. Alianța ar putea bloca Golful Finlandei „în câteva ore”, paralizând astfel „colacul de salvare” economic al Rusiei.
Horoscop 31 octombrie. Luna în Rac aduce o zi productivă Capricornilor. Fecioarele impresionează. Berbecii se bucură de întâlniri și activități recreative. Săgetătorii au relații excelente cu șefii și beneficiază de un context favorabil pentru călătorii.
Atacurile cu cuțitul și maceta din școlile din Bistrița și Ploiești readuc în atenție un fenomen alarmant. Dar generalizat. Potrivit INSP, 1,5% dintre elevii chestionați au recunoscut că au mers cel puțin o zi la școală cu un cuțit sau o bâtă.
Directorul Nvidia, Jensen Huang, ar fi avut contacte repetate cu o femeie de afaceri chineză suspectată că ar fi agent al Beijingului. Serviciile americane analizează situația, deși nu există probe că șeful Nvidia ar fi transmis secrete.
Într-un context marcat de atacuri cibernetice recente, asupra infrastructurii guvernamentale, oficialii avertizează că tehnologiile bazate pe inteligență artificială permit scanarea simultană a numeroase vulnerabilități informatice.