Zambilele sunt apreciate pentru parfumul lor intens însă puțini știu că sunt și periculoase. Ingerarea florilor și a frunzelor pot cauza probleme grave oamenilor și animalelor.
Zambilele sunt apreciate pentru parfumul lor intens însă puțini știu că sunt și periculoase. Ingerarea florilor și a frunzelor pot cauza probleme grave oamenilor și animalelor.
Care este ziua în care va fi întreruptă emiterea rovinietei. Nu se va putea achiziţiona prin SMS. Emiterea rovinietei va fi suspendată temporar, pe 11 martie, de la miezul nopţii, timp de circa trei ore, în vederea actualizării informaţiilor.
Un tânăr român de 23 de ani care spune că a intrat în burn-out la jobul său de la bancă vrea să plece în Olanda. Însă se documentează despre cum este viața acolo. Printre altele, a aflat că fetele sunt prietenoase dar că preferă bărbații cu înlățime de peste 1.90 m.
„Bombă”, în vestiarul FCSB. Un fost căpitan și golgeter spune că are o „convenție” cu finanțatorul Gigi Becali și nu exlude să se întoarcă din vară. „E vorba de echipa mea de suflet”, a punctat acesta.
„Minune”, pe Podul Grant din București. Lucrările de reabilitare au ajuns la 80-85% și vor fi gata în termenul contractual.
Avertisment critic al Ambasadei SUA din Rusia: Moscova ar putea fi ținta unor atacuri. Un avertisment privind posibile atacuri teroriste la Moscova a apărut pe site-ul ambasadei SUA în Rusia. De asemenea, și Ambasada Marii Britanii a transmis același mesaj.
Legenda boxului mondial revine în ring la 57 de ani. La 20 de ani scria istorie. Boxerul american Mike Tyson, fost campion mondial al greilor, va reveni în ring vârstă de 57 de ani, pe 20 iulie, pentru un meci demonstrativ cu youtuber-ul american devenit boxer Jake Paul.
O femeie a câștigat 1.000.000 de dolari la loto dar timp de câteva luni nu a știut că este bogată. Biletul cumpărat cu luni în urmă a fost găsit din greșeală când căuta un alt obiect. Când a verificat numerele a avut surpriza vieții.