În minivacanța de Rusalii sunt mobilizați zilnic 25.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și alți angajați ai MAI. De asemenea, traficul va fi monitorizat din elicopter iar pe drumuri vor fi 300 de radare.
În minivacanța de Rusalii sunt mobilizați zilnic 25.000 de polițiști, jandarmi, pompieri și alți angajați ai MAI. De asemenea, traficul va fi monitorizat din elicopter iar pe drumuri vor fi 300 de radare.
Racheta MBDA Marte ER, integrată pe elicopterele Armatei României. Rachetele subsonice Marte-ER, cu o rază de acțiune de 100 de km va fi montată pe pe elicopterele Forțelor Navale Române pentru capacități avansate de luptă
Preşedintele iranian Ebrahim Raisi şi ministrul său de externe, Hossein Amirabdollahian, şi-au pierdut viaţa în prăbuşirea elicopterului care îi transporta, într-o zonă muntoasă şi pe o vreme foarte rece, a declarat luni un oficial iranian, .
Președintele Iranului, implicat într-un accident de elicopter. Ebrahim Raisi, în vârstă de 63 de ani, se afla printre pasagerii acestuia, aparatul fiind nevoit să efectueze o „aterizare forțată” într-o zonă muntoasă.
O echipă de medici de la Bucureşti alături de colegi din ţară au prelevat organe de la doi donatori aflaţi în moarte cerebrală. Prelevările au avut loc la Bistriţa şi Iaşi, iar organele au ajuns la Târgu-Mureş şi Bucureşti cu un elicopter Black Hawk aflat la prima misiune de aces
Ucraina a distrus un elicopter Ka-32 în baza Ministerului Apărării din Moscova. Cum a fost posibil? Serviciul de Informații pentru Apărare al Ucrainei (DIU) a raportat distrugerea unui elicopter militar rusesc Ka-32 pe aerodromul Ostafyevo din Moscova.
Copil de doar 8 ore, la spital cu elicopterul SMURD. Micuțul diagnosticat cu o afecțiune severă. Iată cum se simte micuțul și ce transmit medicii.
Un elicopter Mi-8 cu 20 de persoane la bord s-a prăbușit în regiunea Magadan din Rusia. Din primele informații se pare că cel puțin 2 persoane au murit în urma prăbușirii acestui elicopter.