Instanța supremă a anunțat că Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate cu executare, în dosarul privind angajările fictive la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Sentința este definitivă.
Instanța supremă a anunțat că Liviu Dragnea a fost condamnat la trei ani și jumătate cu executare, în dosarul privind angajările fictive la Direcția de Protecție a Copilului Teleorman. Sentința este definitivă.
Dan Ioan Cușnir, președintele organizației municipale PSD Suceava, a declarat că Dragnea este „un tiran” și nu mai trebuie să conducă partidul.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a anunțat convocarea unui congres, în iunie, care să decidă direcția politică și candidatul la președinție. El a spus că Gabriela Firea ar putea candida la președinție.
M-am temut foarte mult de ziua de azi, recunosc. M-am temut că suntem doar o mână de entuziaști în mici bule pe Facebook și o mână de entuziaști care ies în stradă cu încăpățânare. Și m-am temut că nu suntem destui.
În Dolj nu au fost inaugurate lucrările la drumul expres Craiova – Piteşti, aşa cum au anunţat autorităţile pe 22 mai, ci s-au pus câteva borduri pe locul pe unde va trece drumul tehnologic care este paralel cu drumul expres şi pe unde vor circula utilajele..
Ambasada Danemarcei la București a postat vineri dimineață pe pagina oficială de Facebook un mesaj care face apropo la posibila condamnare a lui Liviu Dragnea pe 27 mai,
Liderul PSD, Liviu Dragnea, împreună cu ministrului Transporturilor, Răzvan Cuc, au deschis, miercuri, șantierul pentru lucrările la tronsonul 2 al drumului expres Craiova - Piteşti.
Președintele PSD, Liviu Dragnea, a explicat, milos, că după alegeri nu vor fi execuții în masă în interiorul partidului, ci doar în situații punctuale.