În iunie 2011, ministrul Muncii din cabinetul Emil Boc, Sebastian Lăzăroiu, explica faptul că 23% din banii pentru prestaţii sociale se duc la cei mai bogaţi 20% dintre români, iar aceştia trebuie scoşi din sistem.
În iunie 2011, ministrul Muncii din cabinetul Emil Boc, Sebastian Lăzăroiu, explica faptul că 23% din banii pentru prestaţii sociale se duc la cei mai bogaţi 20% dintre români, iar aceştia trebuie scoşi din sistem.
În 2016, asistența socială a consumat 81,8 miliarde de lei din bugetul de stat. În 2017, au fost 92,5 miliarde de lei.
„Există elemente de conexitate între actele şi faptele ce formează obiectul urmăririi penale în dosarul lor şi dosarul nostru care este deschis pe articolul 397 Cod penal: acţiuni contra ordinii constituţionale”, a declarat pentru G4Media.ro procuroarea Mihaela Porime.
Energia nucleară este considerată de specialiști una dintre cele mai sigure și curate forme de energie, de aceea este necesar să fie învățate lecțiile din numeroasele accidente și incidente nucleare deja petrecute.
Regizorul serialului HBO, Craig Mazin: „Cernobîl este o poveste despre puterea politică, nu despre pericolele energiei nucleare. Periculoase sunt minciunile, aroganța și înăbușirea criticilor“.
Fostul ministru de Interne Cristian David a fost achitat, marți, în dosarul în care era acuzat că ar fi primit o șpagă de 500.000 de euro. Decizia este definitivă și a fost dată de un complet de 5 judecători de la Înalta Curte de Casație și Justiție.
Ancheta este aproape finalizată, însă procurorii așteaptă redeschiderea de către instanță a părții din dosar privind asocierea dintre Tel Drum și Euroconstruct, au declarat pentru G4media.ro surse judiciare.
Înalta Curte l-a achitat vineri pe procurorul Eugen Stoina, trimis în judecată anul trecut de Secția specială pentru anchetarea magistraților sub acuzația de sustragere de la testul de alcoolemie, potrivit deciziei instanței.