Parlamentarii se reunesc, azi, pentru a schimba legii privind eliminarea urșilor în anumite cazuri. Pare un exercițiu în domeniu, legislația există în domeniu acoperind „cazul Bucegi” în care o fată a fost ucisă de urs.
Parlamentarii se reunesc, azi, pentru a schimba legii privind eliminarea urșilor în anumite cazuri. Pare un exercițiu în domeniu, legislația există în domeniu acoperind „cazul Bucegi” în care o fată a fost ucisă de urs.
„Deputații” marionetă ai Moscovei din Transnistria intenționează să adopte în câteva zile o cerere către Moscova pentru alipirea regiunii separatiste la Federația Rusă, potrivit declarațiilor opozantului transnistrean Ghenadie Ciorba.
Amenzi uriașe pentru pângărirea drapelului României. Camera Deputaților a adoptat un proiect de lege prin care se pedepsește încălcarea interdicției de a adăuga pe drapelul României alte inscripţii şi simboluri în afara celor aprobate prin lege
Criză politică, la Atena. 11 deputați și zeci de membri au părăsit partidul de stânga Syriza. Stefanos Kasselakis, liderul formațiunii, este acuzat că are o atitudine "nedemocratică" şi că "distruge partidul".
Plenul Camerei Deputaţilor a votat, luni, modificările aduse proiectului de lege privind pensiile speciale, pentru a-l pune în acord cu observaţiile Curţii Constituţionale şi cele ale Comisiei Europene.
Deputatul PNL Pavel Popescu şi-a depus demisia din Parlament, după ce cu o zi înainte a fost validat pe algoritm, vicepreşedinte al Autorităţii Naţionale pentru Administrare şi Reglementare în Comunicaţii, unde preşedinte este Valeriu Zgonea, fost deputat PSD.
Prim-ministrul Marcel Ciolacu l-a numit pe liberalul Lucian Heiuş, fostul şef al Fiscului, secretar general la Ministerul Finanţelor, unde va lucra în subordinea noului ministru, Marcel Boloş. Aşa arată o decizie care a fost publicată în Monitorul Oficial.
Deputaţii au renunţat să voteze propunerea legislativă prin care foştii securiști și colaboratori ai Securităţii nu mai puteau deţine decoraţii.