Pe un frig polar, mitingul, la care au participat și copii, a avut drept scop de a protesta în mod special faţă de "paşaportul corona".
Pe un frig polar, mitingul, la care au participat și copii, a avut drept scop de a protesta în mod special faţă de "paşaportul corona".
Danemarca şi-a finalizat campania uriaşă de sacrificare a aproape 15 milioane de nurci decisă pentru a combate riscurile de mutaţie a coronavirusului la animalele cu blană, a anunţat vineri autoritatea veterinară.
Danemarca emite un „pașaport de vaccin” digital pentru persoanele care au primit un vaccin COVID-19, care permite călătoria în țările în care este necesară un astfel de document în timpul pandemiei.
Mare scandal în Danemarca, după ce televiziunea publică a lansat un serial de desene animate pentru copiii cu vârste cuprinse între 4 și 8 ani despre un bărbat care are cel mai mare penis din lume și pe care nu îl poate controla.
Norvegia, clasată pe cinci la ediţia trecută, va înfrunta echipa gazdă, Danemarca, în timp ce Franţa, deţinătoarea titlului, va întâlni echipa revelaţie Croaţia, în semifinalele Campionatului European de handbal feminin - EURO 2020.
Școlile, liceele, barurile, cafenelele și restaurantele vor fi închise în 38 de municipalități daneze, printre care și Copenhaga, în încercarea de a stopa avansul pandemiei de coronavirus, a anunțat luni premierul țării scandinave, citat de AFP.
„Tuturor călătorilor non-britanici sau rezidenţi permanenţi care au fost în Danemarca sau au tranzitat această ţară în ultimele 14 zile li se va refuza intrarea de către poliţia de frontieră la sosire' începând de sâmbătă, ora 04.00 GMT,” a comunicat Ministerul Transporturilor.
Danemarca va eutanasia întregul efectiv de până la 17 milioane de nurci din crescătorii după ce o mutaţie a coronavirusului, identificată la aceste animale, s-a răspândit la oameni, prezentând un risc pentru eficacitatea oricărui posibil viitor vaccin.