Elena Udrea scapă definitiv de procesul penal din dosarul Hidroelectrica, în care e acuzată de trafic de influență și spălare de bani. Udrea trebuie să plătească 3.400.000 de euro.
Elena Udrea scapă definitiv de procesul penal din dosarul Hidroelectrica, în care e acuzată de trafic de influență și spălare de bani. Udrea trebuie să plătească 3.400.000 de euro.
Elena Udrea, condamnată de Înalta Curte de Casație și Justiție la 6 ani de închisoare dosarul Gala Bute, mai are pe rol două dosare penale, în diferite stadii. Dacă va mai primi o condamnare, pedeapsa i se va majora.
Curtea de Apel a pronunțat, marți, decizia în dosarul privind finanţarea campaniei electorale a lui Traian Băsescu: Elena Udrea, opt ani de închisoare cu executare iar Ioana Băsescu, cinci.
Înalta Curte de Casaţie şi Justiţie a respins contestaţiile în anulare formulate de persoanele condamnate în dosarul "Ferma Băneasa", printre care omul de afaceri Remus Truică, jurnalistul Dan Andronic, Paul al României, avocatul Robert Roşu.
Nela Ignatenko, fostă Păvăloiu, postează citate motivaționale pe facebook în timp ce Poliția Română a dat-o în urmărire națională. Femeia a fost condamnată la cinci ani de închisoare pentru spălare de bani și abuz în serviciu în dosarul „Ferma Băneasa”.
Încă un patron al unui trust de presă a fost, ieri, condamnat: Dan Andronic, teoretic proprietarul publicațiilor Evenimentul Zilei și Capital, deși DNA susține că Elena Udrea ar deține, de fapt, acest trust.
Ce se întâmplă când cei care strigă la televizor „fake news” sunt de fapt cei mai mari mincinoși ai zilelor noastre? Aflăm din povestea așa-zisei „execuții” la care l-am fi supus noi - eu și istoricul Mădălin Hodor - pe Întâistătătorul Bisericii Ortodoxe Române.
Elena Udrea este audiată, marți, la Curtea de Apel București, în dosarul privind campania electorală pentru alegerile prezidențiale din 2009. În același dosar sunt vizați Ioana Băsescu și Dan Andronic.