Patronul Gândul și Cancan, Radu Budeanu, a recunoscut că a luat o geantă cu 3,8 milioane de dolari de la Buzăianu și i-a dat-o Anei Maria Topoliceanu, chiar în sediul PDL, pentru Elena Udrea. Mita ar fi fost pentru menținerea contractelor dintre firmele lui Buzăianu și Hidroelectrica. Budeanu a bătut palma cu procurorii pentru o pedeapsă de 2 ani de închisoare cu suspendare și un termen de supraveghere de 4 ani. Acordul trebuie validat de judecător și are termen mâine la Tribunalul București.
Potrivit documentelor din dosar, Alpha Bank a transmis Oficiului Național de Combatere și Prevenire a Spălării Banilor informații referitoare la operațiunile derulate de Bogdan Buzăianu.
“Astfel, începând cu octombrie 2005, clientul a retras aproape zilnic suma de 9.500 de euro, cerând întotdeauna bancnote de 500 de euro. Pe data de 7.02.2006, clientul a transferat suma de 5.500.000 de euro, ca plată urgentă, în contul său din Elveția”, se arată în dosar.
”Elementele declarate suspecte de către bancă au fost retragerile succesive a sumelor de 9.500 euro, sub limita de raportare și cererea ca banii să fie eliberați în bancnote de 500 euro”. Aceste elemente “reprezintă indicii temeinice de spălare a banilor proveniți din evaziune fiscală și corupție”, potrivit documentelor din dosar, arată Libertatea.
Potrivit legii, doar sumele cash peste 10.000 de euro trebuie raportate automat de bănci la Oficiul Național de Combatere și Prevenire a Spălării Banilor.
Alte detalii relevante din dosarul Hidroelectrica, publicate de jurnaliștii de la Libertatea, sunt stenogramele unor discuții dintre Elena Udrea și Dan Andronic privind conținutul editorial din EVZ.
Potrivit DNA, prin preluarea creanței de 900.000 de euro pe care Buzăianu o avea la Bobby Păunescu, Udrea ar fi devenit de facto patroana EVZ, iar directorul ziarului, Dan Andronic, ar fi fost doar un paravan.
Elena Udrea este acuzată că ar fi primit de la Buzăianu o mită de 5 milioane de dolari constând într-o geantă cu 3,8 milioane de dolari cash și o creanță de 900 de mii de euro pe care Buzăianu o avea la Bobby Păunescu, patronul de atunci al EVZ.
Astfel, la dosar sunt publicate mailuri dintre Elena Udrea și Dan Andronic, din 7 decembrie 2011.
Elena Udrea, pe atunci ministrul Dezvoltării și Turismului:
“Vreau să dăm aproape în fiecare zi câte o știre pozitivă legată de mine sau de minister, direct sau indirect. Spre exemplu, faptul că America își face brand verde acum, iar România și-a făcut de doi ani”.
Dan Andronic, directorul Evenimentului zilei: “OK. Cel mai bine ar fi ca cineva să le scrie cu toate nuanțele necesare și să mi le trimită mie”.
În plus, la volumul 41, fila 53, se arată că “inculpații (Elena Udrea și Dan Andronic – n.r.) au încercat să oprească un editorial scris de Mircea Cărtărescu”, critic la adresa Elenei Udrea.