Doi tineri din Târgu Frumos care făceau cărăuşie ilegală de persoane Iaşi - Marea Britanie au fost prinşi de poliţişti falsificând şi certificate verzi Covid-19. Pentru a nu-şi pierde clientela pe acest traseu, cei doi s-au apucat de făcut falsuri.
Doi tineri din Târgu Frumos care făceau cărăuşie ilegală de persoane Iaşi - Marea Britanie au fost prinşi de poliţişti falsificând şi certificate verzi Covid-19. Pentru a nu-şi pierde clientela pe acest traseu, cei doi s-au apucat de făcut falsuri.
Cinci pacienți infectați cu coronavirus, care au nevoie de îngrijire la terapie intensivă, au fost transferați în Polonia și Austria, a anunțat Ministerul Sănătății.
Nici vineri nu sunt paturi libere în secțiile de terapie intensivă pentru pacienții cu COVID, anunță Grupul de Comunicare Strategică. Bolnavii de ATI sunt tratați și în secțiile de Primiri Urgențe.
Unul dintre organizatorii protestelor anti-vaccin, Cătălin Berenghi, a anunțat că o parte dintre „camarazii” săi împotriva regulilor și a măștilor de protecție sunt în stare gravă sau chiar au decedat.
La primul maraton al vaccinării din București, s-au imunizat împotriva coronavirusului peste 20.000 de persoane, iar la al doilea, peste 23.000, dintre care o parte au fost cei care au făcut doza a doua.
Cel mai populat oraș al Noii Zeelande, Auckland, cu aproape două milioane de locuitori, este în carantină din luna august.
Două persoane au murit în această dimineață la spitalul din Gorj iar autoritățile verifică dacă au decedat ca urmare a incidentului care a dus la blocarea rețelei de alimentare cu oxigen.
Bucureștenii se pot vaccina în centrele deschise în toate sectoarele capitalei.