Medicii de familie vor schimbarea regulilor de plată și cer ca numărul consultațiilor să fie calculat pe șase luni, nu pe trei, pentru ca perioadele cu un volum mare de pacienți să nu ducă la pierderea unor servicii decontate.

Va fi grevă timp de 2 ore în sute de spitale din România. Sindicatul SANITAS organizează evenimentul. Șeful SANITAS Leonard Bărăscu are venituri de 16.600 euro pe lună.
Ministrul Sănătății, Alexandru Rafila, spune că în România sunt aproximativ 2.000.000 de români neasigurați medical. Numai anul trecut au fost făcute 700.000 de consultații pentru pecienții neasigurați.
Medicii de familie și cei din ambulator nu vor avea mai puțini bani pentru pacienți și consultații, așa cum anunța CNAS la începutul lunii ianuarie. Sunt însă anumite condiții impuse. Guvernul a adoptat HG de modificarea Contractului-cadru
Femeile din Franţa care au vârste de până la 25 de ani nu vor mai plăti, începând de anul viitor, pentru consultaţia medicală, testele şi alte proceduri legate de controlul naşterilor, a anunţat joi ministrul Sănătăţii, potrivit Le Figaro.
Toate serviciile medicale, de îngrijiri la domiciliu, medicamentele şi materialele sanitare, precum şi dispozitivele medicale se acordă şi se validează, din 1 iulie, cu cardul de sănătate.