Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina de pe mare, iar apoi a pornit într-o procesiune pe faleză, până la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde va oficia slujba religioasă, împreună cu un sobor de preoţi.
Arhiepiscopul Tomisului, Înalt Prea Sfinţitul Teodosie, a adus Lumina de pe mare, iar apoi a pornit într-o procesiune pe faleză, până la Catedrala Arhiepiscopală, acolo unde va oficia slujba religioasă, împreună cu un sobor de preoţi.
Două persoane au ajuns la spital în urma unei explozii urmată de incendiu, care au avut loc în noaptea de miercuri spre joi, într-un bloc de garsoniere din municipiul Constanţa, fiind afectate 26 de locuinţe.
Comisarii Gărzii de Mediu Constanţa au dat amenzi în valoare de 155.000 de lei pentru nereguli găsite la depozite de deşeuri din Portul Constanţa şi din Costineşti.
Un număr de 45 de automate electronice de plată a parcării vor fi montate în municipiul Constanţa, începând cu 4 aprilie, a informat administraţia locală.
Doi interlopi au ajuns la spital, unul înjunghiat și celălalt împușcat. Anul trecut se bătuseră într-un club, apoi se împăcaseră și țși făceau declarații de iubire frățească pe rețelele de socializare.
Un militar de la Centrul 110 Comunicaţii şi Informatică din Mamaia Sat a fost atacat prin surprindere, sâmbătă seara, în timp ce executa serviciul de pază în unitate, a anunţat Ministerul Apărării Naţionale. I-au fost furate arma și cartușele.
Doi elevi ai unui liceu din Constanța au primit daune morale de 5000 de euro, după ce profesorii le-au scăzut nota la purtare. Se pare că prin scăderea notei la purtare, „au fost aduse atingere onoarei și reputației reclamanților”.
Primarul Constanţei, Vergil Chiţac, îl "invită" pe Arhiepiscopul Tomisului să pună în aplicare decizia instanţei de a demola o biserică ridicată fără autorizație, pentru a participa astfel la efortul de modernizare a oraşului.