Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a anunţat luni că Republica Moldova va iniţia procedura de retragere din cadrul Acordului privind Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI) din care face parte.
Preşedintele parlamentului de la Chişinău, Igor Grosu, a anunţat luni că Republica Moldova va iniţia procedura de retragere din cadrul Acordului privind Adunarea Interparlamentară a Comunităţii Statelor Independente (CSI) din care face parte.
Relaţiile între Rusia şi SUA se află în pragul unui conflict armat deschis, dar Moscova depune eforturi ca aşa ceva să nu se întâmple, a declarat joi seară ministrul adjunct de externe rus Serghei Riabkov la televiziunea rusă de stat Pervîi Kanal.
O șoferiță de 65 de ani a luat-o pe capotă pe alta de 35, după ce cele două femei s-au luat la ceartă din cauza unui loc de parcare. Incidentul a fost filmat de un martor, iar șoferița agresivă, aflată la volanul unui Mercedes, s-a ales cu dosar penal.
Convoi diplomatic american a fost atacat în Sudan. Casa Albă crede că autorii fac parte din Forţele de Sprijin Rapid (RSF) paramilitare, dar a avertizat atât RSF, cât și armata sudaneză, catalogând evenimentul drept „imprudent” şi „iresponsabil”.
Se împlinesc zilele acestea 33 de ani de la conflictul interetnic de la Târgu- Mureș. Între 19 și 21 martie 1990, românii și maghiarii s-au confruntat violent în stradă, fiind la un pas de declanșarea unui război civil.
Ministrul de Externe, Bogdan Aurescu, răspunde atacurilor lui Rareș Bogdan, care l-a acuzat că a fost pus ministru de Externe de către „Stat”: „Nu mă interesează părerile lui. E ca și cum aș fi atacat de Sputnik”.
China este "profund îngrijorată" de conflictul din Ucraina, care "scapă de sub control", a declarat luni ministrul chinez de externe Qin Gang, în timp ce a ținut un discurs la deschiderea unei conferințe pe teme de securitate.
Joe Biden "nu caută un conflict" cu China, a declarat el, potrivit unor fragmente difuzate miercuri dintr-un interviu pentru canalul PBS, în contextul în care Statele Unite tocmai au distrus un balon chinez care a survolat teritoriul lor.