Ministrul interimar și propus al Educației, Monica Anisie, a declarat în cadrul audierilor de la Parlament că a cerut președintelui CNATDCU ca funcția de președinte al comisiei pentru medicină să fie preluată de vicepreședinte.
Ministrul interimar și propus al Educației, Monica Anisie, a declarat în cadrul audierilor de la Parlament că a cerut președintelui CNATDCU ca funcția de președinte al comisiei pentru medicină să fie preluată de vicepreședinte.
Mircea Beuran a fost plasat în arest la domiciliu după ce a fost acuzat că a primit o șpagă 10.000 de euro.
Posibil conflict de interese: profesorul universitar Gheorghe Popescu, șeful Comisiei de lucru care a stabilit, în ciuda evidențelor, că deputatul Florin Iordache nu a plagiat în teza de doctorat, a fost coleg în Parlament cu acesta.
Președintele CNATDCU, Ioan-Aurel Pop, nu recunoaște semnătura de pe documentul prin care instituția pe care o conduce i-a dat verdict de neplagiat lui Florin Iordache. Pus în fața probelor, Ioan-Aurel Pop spune că, în opinia sa, pesedistul a plagiat în teza de doctorat.
Fostul ministru al Sănătății Florian Bodog rămâne în mod oficial fără titlul de doctor în Management după ce Consiliul Național pentru Atestarea Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATDCU) a decis că și-a plagiat teza de doctorat.
Președintele Iohannis a semnat decretul prin care diploma de doctor poate fi anulată numai în urma unui verdict final al instanței.
Venirea Vioricăi Dăncilă la Palatul Victoria este benefică pentru educație.
Consiliul Național de Atestare a Titlurilor, Diplomelor și Certificatelor Universitare (CNATCDU) a anunțat, joi, că a admis sesizarea privind teza de doctorat a lui Darius Vâlcov, consilierul Vioricăi Dăncilă, care și-ar fi plagiat teza de doctorat.