Drama româncei care a ajuns campioană mondială la tenis de masă. A scris istorie pentru România timp de peste 25 de ani, însă numele sportivei a fost şters din istorie.
Drama româncei care a ajuns campioană mondială la tenis de masă. A scris istorie pentru România timp de peste 25 de ani, însă numele sportivei a fost şters din istorie.
În contextul creșterii imigrației în Germania, guvernul de coaliție a decis să reformeze legea cetățeniei. Aceasta este considerată controversată. Dar ce se schimbă cu adevărat și în ce condiții se poate obține acum cetățenia?
Nicolae Ciucă, Lucian Bode și Rareș Bogdan se află într-o vizită în Spania, unde au mai multe întâlniri cu românii din Diaspora.
Preşedintele Senatului, liderul liberal Nicolae Ciucă, s-a întâlnit cu românii din Spania și le-a dat asigurări că problema dublei cetăţenii pe care o au se va finaliza în acest an.
Migranţii bine integraţi şi copiii lor vor primi mai repede şi mai uşor cetăţenia germană, în acord cu un plan al Ministerului Federal de Interne.
Ajutor de 350 € pentru cei din Italia. Ce condiții trebuie îndeplinite și cum se poate accesa. Toți cei al căror venit de cetățenie a fost suspendat vor putea solicita sprijinul pentru formare și muncă, dar nu imediat.
Cu o activitate care a inclus peste 70 de roluri în teatru și mai bine de 50 de roluri în filme, Alexandru Repan este unul dintre cei mai importanți actori români, este societar al Teatrului Nottara din București, instituție unde a fost angajat în 1968.
Camera Deputaţilor a adoptat, miercuri, un proiect de lege potrivit căruia se poate acorda cetăţenie română străinilor care sunt căsătoriţi de cel puţin 10 ani cu cetăţeni români, chiar dacă nu domiciliază în România.