Autoritățile din Grecia se pregătesc să reinstituie starea de urgență pe întreg teritoriul țării, prin adoptarea unor măsuri foarte stricte.
Autoritățile din Grecia se pregătesc să reinstituie starea de urgență pe întreg teritoriul țării, prin adoptarea unor măsuri foarte stricte.
Primarul oraşului Suceava, Ion Lungu, a anunţat că din cauza numărului mare de cazuri de COVID-19 şi a creşterii constante a ratei de infectare, municipiul reşedinţă de judeţ ar putea intra din nou în carantină. Acest lucru s-ar putea întâmpla la începutului lunii decembrie.
Lumea trece printr-o etapă critică a pandemiei coronavirusului, iar situația va fi complicată în următoarele câteva luni, a declarat un reprezentant al Organizației Mondiale a Sănătății, Melita Vujnovic.
Prefectului judeţului Cluj, Mircea Abrudean, a anunţat carantinarea municipiului Gherla, unde rata de infectare cu noul coronavirus se apropie de 9 la mia de locuitori, precizând că măsura intră în vigoare în 5 noiembrie şi este valabilă cel puţin două săptămâni.
Un bărbat infectat cu COVID-19 şi aflat în izolare la domiciliu s-a ales cu dosar penal pentru zădărnicirea combaterii bolilor, după ce a fost depistat la volanul autoturismului său în zona carantinată de la Iveşti, informează Inspectoratul de Jandarmi Judeţean (IJJ) Galaţi.
Austria, Portugalia și Anglia sunt țările care au anunțat ieri noi măsuri în încercarea de a opri infectările cu noul coronavirus.
Primarul general al Capitalei, Nicușor Dan, a dezvăluit, în cadrul interviului “În Fața Ta” de la Digi24, cum poate fi carantinat un cartier sau un număr de străzi din București, dacă este nevoie. Acesta a anunțat metoda prin care vor fi depistate focare de infecție cu COVID.
Franța a intrat în carantină totală. Înainte de acest moment, mii de oameni au fugit pur și simplu din capitala Paris, către zonele de țară, unde speră să poată suporta mai ușor perioada de închidere.