luni 06 octombrie
EUR 5.0886 USD 4.3619
Abonează-te
Newsweek România

Toată Italia în carantină de joi seara, restricţii de circulaţie şi centre comerciale închise

Data publicării: 04.11.2020 • 13:44 Data actualizării: 04.11.2020 • 13:53
Giuseppe Conte/FOTO: Facebook
Giuseppe Conte/FOTO: Facebook

Printr-un decret semnat de şeful guvernului italian, Giuseppe Conte, s-a decis instaurarea carantinei pe întreg teritoriul naţional începând de joi de la ora locală 22.00, informează miercuri mass-media din Peninsulă, citată de AFP.

Alte măsuri restrictive, care urmează să fie detaliate în ziua respectivă de Conte şi vor fi în vigoare până la 3 decembrie, au fost de asemenea decise, inclusiv închiderea centrelor comerciale în weekend.

Prima ţară din Europa afectată de epidemia de COVID-19 în februarie, Italia a înregistrat peste 39.000 de decese la mai mult de 750.000 de cazuri, aminteşte France Presse.

Conform acestui nou decret, cele 20 de regiuni ale Italiei vor fi împărţite, potrivit presei, în trei zone – verde, portocaliu şi roşu – în funcţie de gravitatea situaţiei epidemiologice şi în care vor fi aplicate măsuri mai mult sau mai puţin restrictive.

La nivel naţional, va fi impusă o restricţie de circulaţie de la 22:00 la 5:00 dimineaţă şi nu se va putea circula în această perioadă decât din motive legate de muncă sau de sănătate ce trebuie justificate.

Liceele vor trebui să treacă la educaţie de la distanţă, iar muzeele vor fi închise.

Centrele comerciale vor fi de asemenea închise în weekend sau de sărbători şi transportul public nu va putea accepta mai mult de 50% din capacitatea totală a pasagerilor.

Croazierele sunt de asemenea anulate de la această dată, cu excepţia celor deja în curs.

Ministerul Sănătăţii va decide cu privire la clasificarea regiunilor şi posibila schimbare a culorii lor pe baza a aproximativ douăzeci de factori, printre care rata de transmitere sau de ocupare a paturilor din spitale sau în unităţile de terapie intensivă, a scris G4media.ro.

Mai multe articole din secțiunea Internațional

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră