Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, 111.329 fiind din promoţia curentă, iar ceilalţi din seriile trecute.
Ministerul Educaţiei a anunţat că peste 126.000 de absolvenţi de liceu s-au înscris pentru susţinerea examenului naţional de Bacalaureat în sesiunea iunie-iulie 2022, 111.329 fiind din promoţia curentă, iar ceilalţi din seriile trecute.
Examenul național de bacalaureat 2022 (prima sesiune) începe luni, 6 iunie, cu probele de evaluare a competențelor, programate în intervalul 6 – 16 iunie.
Deși înregistrează pierderi importante, compania Brio a fost aleasă de Ministerul Educației să realizeze evaluarea standardizată a elevilor.
În noiembrie 2006, a fost promulgată legea prin care 1 iunie – Ziua Copilului este declarată sărbătoare legală. Începând de atunci, cu ocazia zilei de 1 Iunie, în București și în țară au loc diverse evenimente dedicate celor mici.
O nouă ediție a Summitului de Educație financiară aduce în prim-plan oportunitățile pe care piața bursieră le oferă antreprenorilor români pentru a se finanța și dezvolta companiile, dar și investitorilor.
Începând cu anul școlar 2022-2023, la nivelul sistemului național de învățământ se propune instituirea Programului Național Integrat „Masa Sănătoasă în școli 2022 - 2027” pentru sprijinirea participării la educație a tuturor copiilor.
Statele Unite vor pune la dispoziţia României un simulator de reactor nuclear de mici dimensiuni (SMR), pentru ca România să poate pune bazele unui Centru E2 la Universitatea Politehnica din Bucureşti, potrivit unui comunicat al Ambasadei SUA în România.
Newsweek România a scris, în mai multe rânduri, despre faptul că intrarea elevilor în liceu este viciată de mediile prea mari pe care aceștia le obțin în gimnaziu. Ministrul Educație, Sorin Cîmpeanu, recunoaște acest aspect și spune că vrea să schimbe legea educației.