Zece motive pentru care Ecaterina Andronescu nu ar trebui să fie ministrul Educației

DE Petre Bădică | Actualizat: 14.11.2018 - 09:50
Ecaterina Andronescu. Foto Inquam Photos/Adriana Neagoe
Ecaterina Andronescu. Foto Inquam Photos/Adriana Neagoe

Ecaterina Andronescu va începe al patrulea mandat de ministru al Educației „în cel mai prost guvern PSD”, după cum îl caracteriza în urmă cu trei luni.

SHARE

1. Școala, propria sa feudă. Din 2000, Ecaterina Andronescu a condus de trei ori ministerul Educației, în total fiind vorba de patru ani. Primul său mandat a durat doi ani și jumătate (28 decembrie 2000 - 19 iunie 2003). Asta, în condițiile în care un ministru al Educației a fost în funcție, în medie, un an (19 miniștri, în 20 de ani). Doamna Andronescu a mai condus Educația prin oameni de mare încredere. Între 2012  și 2014, Remus Pricopie a fost ministru al Educației. Pricopie i-a fost purtător de cuvânt și subordonat în același minister. Ecaterina Andronescu a condus Comisia de Învățământ din Senat în guvernarea Ponta. Puterea ei era atât de mare încât, în iunie 2015, însuși ministrul Educației, Sorin Câmpeanu, a aflat din presă de existența unui proiect de modificare a Legii Educației elaborat de Comisia condusă de Andronescu. 

Rezultatele din „Educația” condusăde Andronescu sunt următoarele: jumătate dintre elevi nu ajung să dea bacalaureatul, 40% din populație e formată din analfabeți funcționali, în școli există un calculator la 12 elevi, iar 2.500 de școli au toaleta în curte. 

 2. Lipsa de caracter. „Pentru binele României și pentru binele PSD-ului, președintele partidului trebuie să facă un pas în spate, să dea dovadă de responsabilitate și maturitate și să facă un act de mare curaj și demnitate politică și să se retragă din fruntea partidului. Motivele sunt suficiente, le știm cu toții și nu le voi expune acum", a spus Andronescu pe 14 august. Astăzi, a anunțat că acceptă invitația lui Liviu Dragnea de a intra în guvernul Dăncilă. Guvern pe care Ecaterina Andronescu îl cataloga, acum trei luni, ca fiind „expresia unei singure persoane” (a lui Dragnea n./.red)

3. „Fake Bac”. În mandatul său de ministru din guvernul Adrian Năstase, procentul elevilor care luau bacalaureatul a ajuns la 86%.  După introducerea camerelor, cifra s-a prăbușit la 40-45%. În fapt, Ecaterina Andornescu a acceptat aceste procente uriașe de promovabiliate pentru a alimenta fabricile de diplome.

4. Politizarea universităților. După ce Legea Educației din 2011 depolitizase sistemul de învățământ, Andronescu a dat, în 2012, o ordonanță prin care profesorii universitari puteau să fie rectori și după pensionare, rectorii puteau fi și parlamentari și puteau avea funcții de conducere în partide politice.

5. Bacul, parțial desființat. În 2011, a jucat cartea facultărților private, propunând ca elevii să poată intra în instituțiile de învățământ superior fără bacalaureat. „Ideea a pornit de la nevoia de a le oferi celor aproximativ o sută de mii de absolvenți care nu au promovat o soluție. Nu îi poți lăsa în stradă şi nici nu rezolvi nimic dacă vor îngroşa numărul şomerilor“, a fost declarația ministrului.

6. Vânt pentru fabcricile de diplome. În 2001, ministrul Ecaterina Andronescu a dat posibilitatea facultăților private să nu mai ceară autorizație pentru formele de învățământ de la distanță și fără frecvență dacă acestea aveau deja autorizație pentru aceeași specializare, dar în forma la zi. În acest fel, au fost încurajate fabricile de diplome.

7. De partea plagiatorilor. În 2012, Ecaterina Andronescu a luat în considerare raportului Consiliului Național de Etică – o instituție politizată – și a decis că Ponta nu a plagiat în teza de doctorat. Acest lucru a tergiversat ancheta academică, fapt care a dus la întârzierea cu patru ani a verdictului de plagiat în cazul lui Ponta. 

8. A patronat lipsa de performanță. Andronescu a deținut poziția de președinte al Consiliului Național al  Rectorilor din România între 2004 și 2012 pe care nu l-a reformat pentru a aduce manageri competenți. Un studiu arăta că 60% din universitățile din România sunt conduse de persoane cu o activitate științifică ce corespunde mai degrabă nivelului unui începător.

9. Împotriva meseriașilor. În 2009, fostul ministru al Educatiei, Ecaterina Andronescu, a desfiintat scolile de arte si meserii, directionând locurile către liceele tehnice. 

10. Cadru didactic și politician. Este de 14 ani în Parlamentul României, profesor, conducător de doctorate. A fost și rectorul Universității Politehnica. Andronescu este Doctor Honoris Causa la mai multe universități, șefă sau membră în numeroase comitete științifice. Apare foarte des la televizor.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te