Ministerul Educației a încetat, în 2022, să mai suporte costurile pentru o serie întreagă de concursuri internaționale.
Asta, deși costurile cu deplasarea și cazarea nu puteau fi mai mari de câteva sute de euro de elev.
Echipa României s-a întors acasă cu un premiu important obținut la concursul de latină „Ovidianum”, organizat în Italia, la Sulmona, în perioada 11-13 aprilie. Părinții au plătit din buzunar deplasarea elevilor în Italia, iar alți sponsori privați au contribuit și ei la costurile aferente.
Ministerul Educației a abandonat elevii premiați la un concurs internațional. Ce acuză părinții
Italia organizează trei mari concursuri de latină pentru elevii pasionați de limbi clasice, cel de la Sulmona fiind unul dintre ele.
Până acum doi ani, Ministerul Educației susținea financiar participarea la toate cele trei concursuri de latină pentru elevii din România, prin acordarea de sprijin financiar pentru cheltuielile de deplasare și cazare. Două concursuri au fost tăiate inexplicabil de la finanțare. Printre ele cel de la Sulmona.
Profesorii și elevii au fost nevoiți să își găsească sponsori privați care să le ofere sprijinul financiar necesar pentru a participa la concurs. În alte cazuri, sponsori au fost chiar părinții elevilor.
Ministerul a refuzat să dea explicații
Ministerul Educației a fost contactat de către Newsweek România pentru a cere explicații cu privire la motivul pentru care participarea la concursul internațional de la Sulmona nu a fost sponsorizată de către minister. De asemenea, am întrebat Ministerul cum comentează faptul că elevii României aduc premii țării, participând și reprezentându-și țara pe cont propriu și care sunt criteriile pentru care Ministerul Educației a încetat să mai sponsorizeze participarea la acest concurs acum doi ani.
Ministerul nu ne-a oferit un răspuns.
Lotul României, premiat la Sulmona
Din lotul României, eleva de clasa a XI-a, Carina Nițulescu, de la Colegiul Național „Elena Cuza” din București, s-a întors acasă cu un premiu, clasându-se pe locul 6 din aproape 50 de participanți.
Premiul României la concursul „Ovidianum” reprezintă o performanță deosebită la nivel internațional. Elevi din țări precum Italia, Austria sau Germania studiază câte cinci sau șase ore de latină pe săptămână, la profilul de limbi clasice, pe când, în România, țară în care se vorbește o limbă de origine latină, la profilul uman, un elev are doar o oră de latină pe săptămână, doar clasa a XI-a, având două.
Citește și: Câte ore ar urma să petreacă elevii la școală? Ministerul Educației vine cu schimbări majore
Premiul elevei Carina Nițulescu este important și pentru faptul că aceasta nu studiază deloc limba latină la școală, fiind la profilul pedagogic. Profesorul Theodor Georgescu susține gratuit cursuri de latină și greacă veche, alături de alți profesori de la Catedra de Filologie Clasică a Facultății de Limbi și Literaturi Străine a Universității din București, printre elevii pregătiți numărându-se și eleva premiată la Sulmona.
Doi profesori și-au asumat participarea la concurs, fără ajutorul Ministerului
Profesorii Coca Dorica și Theodor Georgescu și-au asumat participarea elevilor la concursul de la Sulmona, chiar și fără sprijinul Ministerului.
Theodor Georgescu, cadru didactic universitar la Universitatea din București, se ocupă și de pregătirea elevilor din mediul preuniversitar la limba latină, considerând acest lucru o „datorie” pe care o are față de studiul limbilor clasice.
Citește și: Ministerul Educaţiei securizează actele care certifică studiile, folosind coduri QR
„Premiul pe care l-a luat anul acesta Carina Nițulescu, care s-a pregătit doar la Cercul de Filologie clasică al Universității din București și în particular, înseamnă foarte mult, deoarece a luat mai mult decât elevi din Italia sau Germania, care fac șase ore de latină la profilul de limbi clasice, în timp ce în România se face o singură oră pe săptămână.
Premiul este colosal pentru moralul celor care fac limbi clasice în România și ne determină să mergem mai departe și să-i pregătim pe elevi, în ciuda dezinteresului pe care autoritățile din România îl au față de acest domeniu. Deplâng faptul că Ministerul nu mai finanțează acest concurs. Nu se investește în elevi care merg la concursuri pentru a reprezenta România. Premiul Carinei Nițulescu e o palmă dată celor care s-au hotărât să taie subvenționarea pentru astfel de concursuri”, a comunicat profesorul Theodor Georgescu pentru Newsweek România.
Citește și: Cum vrea Ministerul Educației să stopeze meditațiile „la negru”. Profesorii trebuie să facă asta
Profesoara Coca Dorica are peste zece ani de experiență cu olimpicii naționali și internaționali, cu elevii pe care-i pregătește în Botoșani, la limba latină și la neogreacă.
„Sunt doi ani de la ultimul premiu obținut la Certamen Ovidianum Sulmonense, când eleva Ciornea Veronica a obținut premiul pentru cea mai bună traducere străină. Având în vedere numărul mic de ore de limba latină pe săptămână, cu elevii participanți, de la Colegiul Național „A. T. Laurian”, Botoșani, am făcut multe ore de pregătire, unul dintre ei, Sebastian Șaguna, fiind deja la al doilea concurs internațional prin participarea, anul trecut, la Certamen Ciceronianum Arpinas.
Este un elev pasionat de limbile clasice care a obținut, anul trecut, Premiul I la etapa națională a concursului Ovidianum. Prin dăruirea noastră, a tuturor celor din preuniversitar, dar și prin efortul depus de profesorul Theodor Georgescu de a lucra, în mod gratuit, cu toți elevii din România, doritori să învețe latina și greaca veche, suntem convinși că aceste studii clasice vor prinde viață în România și că vom continua, cu sau fără minister, să pregătim și să participăm la asemenea competiții.
Desigur, ar fi de dorit ca ministerul să înțeleagă dorința tinerilor și să refinanțeze aceste concursuri care, iată, aduc premii României”, a declarat profesoara Coca Dorica pentru Newsweek România.
Olimpicii României, mândri să-și reprezinte țara
„Sulmona îmi va rămâne întotdeauna impregnată adânc în memorie: ca punct de origine, ca scop și loc de întoarcere și poate, cel mai important, ca un topos memoriae spre care să revin mereu. Căci orașele n-au fost niciodată numai repere geografice, ci amintiri și întreceri și drumuri; și toți oamenii care te-au condus până acolo”, a declarat premianta Carina Nițulescu pentru Newsweek România.
„Mă bucur că am avut privilegiul să particip la un concurs internațional de o asemenea talie, unde se întâlnesc cei mai buni elevi din Europa și prin care se păstrează în viață limba latină și cultura clasică, din păcate atât de neglijate de statul român. A fost o experiență culturală de neuitat, este un sentiment minunat să poți reprezenta țara la un concurs atât de elevat”, a declarat elevul Sebastian Șaguna, participant la concursul „Ovidianum”, pentru Newsweek România.
Elevii, așteptați cu drapelul la aeroport
Lotul României a fost așteptat la aeroport cu drapelul României și cu flori, dar nu de reprezentații Ministerului, ci de părinții elevilor.
În continuare, foarte mulți elevi din România, care doresc să participe la concursuri internaționale la diverse materii, sunt nevoiți să se autofinanțeze pentru acestea.
La concurs au participat Șaguna Michael-Sebastian, elev în clasa a XII-a și Hazaparu Daria-Adriana, elevă în clasa a XI-a, de la Colegiul Național „A. T. Laurian” din Botoșani, coordonați de prof. dr. Coca Dorica, și elevele Carina Nițulescu, clasa a XI-a, de la Colegiul Național „Elena Cuza” București și Giulia Maria Corneanu, clasa a XI-a, de la Liceul Teoretic „Nicolae Iorga” București, coordonate de conf. univ. dr. Theodor Georgescu, cadru didactic la Facultatea de Limbi și Literaturi Străine, Universitatea din București.
Concursul de latină „Ovidianum” constă în traducerea și interpretarea operei ovidiene, iar proba durează cinci ore. Elevii se întrec pe același subiect, indiferent de vârstă.