Legea Educației, din 2011, a prevăzut măsuri care ar fi făcut posibilă școala la distanță.
Legea Educației Naționale din 2011 stipulează:
„Se înfiinţează Biblioteca Şcolară Virtuală şi Platforma şcolară de e-learning, care includ programe şcolare, exemple de lecţii pentru toate temele din programele şcolare, ghiduri metodologice, exemple de probe de evaluare“.
Anii au trecut, PSD a guvernat din 2012 până în 2019, dar Biblioteca Școlară Virtuală nu a fost înființată.
Să ne conectăm la ceva ce nu există
În absența acestei Biblioteci Virtuale, senatorii PSD au adoptat un amendament prin care guvernul este obligat să asigure accesul elevilor exact la Biblioteca Școlară Virtuală care nu există.
"Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară constând în dispozitive şi acces la internet pentru accesarea Bibliotecii Şcolare Virtuale, Platformei şcolare de e-learning şi a altor platforme educaţionale agreate şi (...) asigură, la cerere, fiecărui cadru didactic şi fiecărui elev un dispozitiv laptop sau tabletă, conectat la internet pentru a putea participa la activităţile de e-learning", prevede actul normativ amendat de Senat.
Într-un răspuns pentru Newsweek România, fostul ministru al Educației Ecaterina Andronescu spune că, „în septembrie 2019, s-a obținut finanțarea pentru proiectul Bibliotecii Școlare Virtuale din fonduri europene, plus o contribuție mică din partea României. Nu știu de ce proiectul nu a demarat. Biblioteca Școlară Virtuală se dorește a fi o platformă digitală la care să aibă acces toti elevii și unde să fie stocate manualele, auxiliarele, lecțiile predate de profesori în format digital”.
Costul estimat ar fi fost de doar 49 milioane de euro.
Să ne lăudăm cu eșecul
Deputatul PSD Roxana Mînzatu, iniţiatoare a legii, a spus că „votul dat astăzi de colegii senatori este istoric, pentru că marchează un pas uriaş pe care statul român îl face în direcţia asigurării soluţiilor digitale pentru fiecare copil care primeşte bursă socială şi pentru fiecare dascăl din România.”
Citește și: Cum reglementează Liviu Pop învățământul online
Modificarea impusă de PSD
Art. 70
(2¹) – “Ministerul Educaţiei şi Cercetării asigură elevilor şi profesorilor infrastructura necesară constând în dispozitive şi acces la internet pentru accesarea Bibliotecii Şcolare Virtuale, Platformei şcolare de e-learning şi a altor platforme educaţionale agreate.
Amendamentul a fost susținut de Mihnea Costoiu și Ecaterina Andronescu, doi foști miniștri PSD ai Educației.
Doi ani de întârzieri doar în era Dragnea
În octombrie 2019, Ministerul Educației răspunde interpelării deputatului Sebastian Moise în legătură cu situația implementării „Proiect pilot privind învățământul digitalizat“.
În răspuns, aflăm că abia „în data de 10 septembrie 2019 s-au semnat contractele de finanțare pentru proiectele «Sistem informatic de management al școlarității» și «Platforma digitală cu resurse educaționale deschise – Biblioteca școlară virtuală» (acest din urmă proiect cu o valoare de 250 milioane lei, din care 201 milioane fonduri europene. n. red.).
PSD a promis, în 2016, că la 1 ianuarie 2018 se va implementa proiectul privind învățământul digitalizat. La doi ani distanță, abia se semnaseră două contracte.
Un alt proiect eșuat marca PSD
Un al doilea proiect de digitalizare a învățământului este „Catalogul electronic“, „o platformă online ce va fi utilizată pe paliere distincte de managementul școlilor, de profesori, de elevi și de părinți, având o componentă de responsabilizare a tuturor părților implicate prin accesul la informațiile privind evaluarea elevilor“.
În „Programul de Guvernare“ al PSD 2016 – 2020 se promitea realizarea Catalogului Electronic. Proiectul a demarat abia în septembrie 2019 și nu este funcțional.
În acest moment, „Catalogul Electronic“, nu este funcțional.