Grădinițele private sunt un lux pentru părinți. Costurile ajung cât un salariu minim pe economie

DE Alexandra Lupascu | Actualizat: 31.10.2023 - 20:53
Grădinițele private au ajuns să fie un lux părinți. Costurile ajung cât un salariu minim pe economie Foto: Pixabay.com (imagine cu rol ilustrativ)

Numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani. Unii părinți aleg învățământul preșcolar privat pentru flexibilitatea programului prelungit pe care acesta îl oferă, vacanțelor mai scurte, precum și datorită condițiilor.

SHARE

Numărul copiilor care merg la o creșă sau grădiniță privată din țară a crescut accelerat în ultimii 10 ani.

Unii părinți aleg învățământul preșcolar privat pentru flexibilitatea programului prelungit pe care acesta îl oferă, vacanțelor mai scurte, precum și datorită condițiilor.

Creșterea numărului de elevi, dar și inflația, precum și costurile salariale în creștere ale personalului didactic au umflat costul învățământului privat din țară.

Creșteri cu 50% ale costului educației private în ultimii doi ani de zile nu sunt ieșite din comun și acestea pun o presiune mare pe bugetele multor familii, bugete care sunt oricum afectate de creșterea costului de trai.

Citește și: 500 lei pentru copiii care merg la grădiniță și la școală. În ce condiții se acordă sprijinul

Grădinițele private au ajuns să fie un lux pentru părinți. Costurile ajung cât un salariu minim pe economie

Astfel, Clubul Copiilor a încercat să afle care sunt costurile medii pentru învățământul privat din marile orașe ale țării, precum și orașele unde acesta este cel mai accesibil, raportat la nivelul salarial din zona respectivă.

Care este costul mediu lunar necesar pentru un copil care frecventează o creșă sau grădiniță privată în România?

Clubul Copiilor a analizat costurile a peste 150 de instituții private de învățământ preșcolar si antepreșcolar din capitală și orașele reședință de județ ale țării.

Costurile includ atât taxa lunară, cât și tariful pentru masă, care se percepe separat în majoritatea cazurilor.

În topul listei cu cele mai ridicate costuri medii sunt orașele Cluj-Napoca, București și Târgoviște.

Citește și: Școala românească de la 1900, văzută prin ochii unei profesoare britanice: Teste aranjate, ore lungi

Prețul mediu cel mai mare este în orașul Cluj-Napoca, unde taxa lunară medie este de 2270 RON, urmat imediat de capitală, unde prețul mediu lunar este de 2200 RON.

Brașov, Constanța și Ploiești sunt alte trei orașe care se regăsesc în top 10 și unde costul cu învățământul privat este mai mare decât media națională.

Care sunt orașele cu cele mai mici prețuri

Orașele cu prețurile cele mai scăzute din clasamentul nostru sunt și orașele unde oferta învățământului privat este redusă. Arad (1105 RON/ lună), Giurgiu (1115RON/ lună) și Brăila (1210 RON/ lună) sunt orașele cu cele mai scăzute taxe din România în sistemul privat preșcolar.

La nivel național, 1600 RON este taxa medie lunară per copil pentru învățământul preșcolar și antepreșcolar. Taxa include și masa zilnică, care se percepe de cele mai multe ori separat, dar nu include alte costuri – cum ar fi cursurile opționale oferite de unele grădinițe.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te