2 milioane elevi formați de noua lege a Educației. Autorul ei: școala a devenit o miză politică

DE Alex Darvari | Actualizat: 05.07.2021 - 11:01
Funeriu, la 10 ani după adoptarea Legii Educației: Școala e un câmp de ruine al bătăliei politice / FB
Funeriu, la 10 ani după adoptarea Legii Educației: Școala e un câmp de ruine al bătăliei politice / FB

Fostul ministru al Educației face un bilanț la un deceniu de la adoptarea Legii Educației Naționale.

SHARE

Legea Educației Naționale a intrat în vigoare în 2011. Ea a fost modificată în nenumărate rânduri în special de guvernele PSD.

Citește și: 77% dintre candidații la Evaluarea Națională au luat peste nota 5. Numai 132 de elevi au luat 10

„Au trecut 10 ani de când am fost cel mai hulit personaj din România, în urma primului bacalaureat nefraudat, atunci când am introdus camerele de luat vederi la bac. Tocmai dădusem o lege a educației nouă, izvorâtă din conceptele gândite de Mircea Miclea ca președinte al Comisiei Prezidențiale. O lege care avea ca fir roșu transformarea educației într-o dinamică socială, opțiunea unei societăți pentru viitorul său educat. O lege care, dincolo de măsuri tehnice impecabil gândite, așeza educația copiilor noștri pe trei piloni fără de care nimic bun nu se poate întâmpla:

Pilonul moral al respectului față de valoarea fiecăruia, pilonul exigenței, fără de care nicio scală valorică nu poate fi definită și pilonul autorității profesorului, autoritate izvorâtă din calitățile sale umane și profesionale. Fiecare măsură tehnică era parte a acestor trei valori imuabile, pe care trebuie să se clădească țesătura morală și culturală a unei națiuni. Asta, nu altceva, am urmărit prin ceea ce a devenit Legea 1/2011, astăzi probabil cea mai ciopârțită lege din istoria postdecembristă.

Citește și: Autostrăzile care au sărăcit Moldova


Au trecut de atunci 10 ani.

10 ani în care peste 2.000.000 de copii au trecut prin măria sa „sistemul” de educație.

10 ani de când am clasificat universitățile, pentru ca ele să producă profesori buni, tineri bine formați pentru un viitor tot mai plin de provocări și mai competitiv.

10 ani de când am început, prin legislație și acțiune, lupta împotriva plagiatului și plagiatorilor, pentru ca impostorii să nu vă mai pregătească copiii și să nu mai fie în prim-planul vieții României.

10 ani de când am legiferat formarea profesională impecabilă a profesorilor, pentru ca fiecare om care vine în fața copiilor să fie un om de calitate: înainte de a învăța ce știe un profesor, copiii învață ce este un profesor.

10 ani de când am prevăzut concursuri pentru directori din care politicul era exclus, pentru că directorul trebuie să fie acel om care inspiră o comunitate, nu cel care aduce voturi la partid.

10 ani de când am legiferat o evaluare coerentă cu predarea, astfel încât copiii să învețe toate materiile, gradual transdisciplinar, nu să învețe doar la materiile care „se dau” la examen.

10 ani de când am impus standarde înalte celor care vor să devină profesori universitari: da, profesorii universitari trebuie să fie somități în domeniul lor, nu trepăduși cu operă incertă și rețele de prietenii politice.

10 ani de când am de-baronizat universitățile, și am permis întregii comunități academice să-și aleagă rectorul.

10 ani de când am legiferat trecerea clasei a IX-a la gimnaziu, astfel încât mai mulți copii să termine învățământul obligatoriu aproape de casă și mai mulți copii să urmeze licee bune.

10 ani de când am introdus învățământul profesional dual, cu practica la firma interesată să angajeze.

10 ani de când am introdus, indirect dar eficient, educația părinților, prin posibilitatea unui cont educațional, prin care fiecare părinte să conștientizeze importanța educației.

10 ani de când am introdus necesarele evaluări de la clasa a doua, pentru ca învățătorul să poată remedia, pentru fiecare elev, lipsurile constatate, de la clasa a IV-a pentru a măsura eficiența unor măsuri la finalul ciclului primar și evaluarea la clasa a VI-a pentru o preorientare profesională.

10 ani de când am legiferat clase de maximum 25 de elevi, fără nicio excepție.

10 ani de când am legiferat obligația statului să producă o platformă în care copiii să găsească toate lecțiile online și să formeze profesorii pentru predare online.

Ce au făcut politicienii de atunci? Ce au făcut cei 8 premieri, un nou președinte, 16 miniștri ai educației și... voi, în cele trei rânduri de alegeri? Ce au făcut liviupopii, mangii, androneștii și, cu puține excepții, produsele-rebut ale școlii lor de gândire.

Iată ce au făcut:
au deconstruit, au demolat și au pedalat în gol. Toate cele de mai sus, devenite lege acum 10 ani, au fost demolate, bucată cu bucată. Pentru a goli viitorul copiilor României și a umple burdihanele nesătuilor oameni politici cu avantaje, sinecuri și confortul unui statu-quo toxic pentru copiii noștri.


Prea proști pentru a înțelege esența, prea proști pentru a înțelege diferența dintre educație, care trebuie să fie o dinamică socială și învățământ, care poate fi un serviciu public, prea ticăloși pentru a renunța să servească abjecta clientelă de partid și a începe să se gândească, în sfârșit, la puținii profesori excelenți, la copiii care nu își ating uriașul potențial cu care i-a înzestrat Natura, prea mici pentru o responsabilitate atât de mare, din neștiință și/sau ticăloșie, au distrus. Au distrus oameni, nu legi. Au distrus speranțele părinților în copiii lor, au distrus viitorul copiilor care, azi, ies din școală prea nepregătiți pentru lumea care îi așteaptă. În loc să facem din copiii de acum 10 ani medicii, inginerii și ITiștii Europei, au făcut din prea mulți culegătorii de șparanghel ai tihniților nemți și olandezi.


Prin ticăloșia voastră, de politicieni incapabili să ieșiți din borcanul cu muște numit partid, ați făcut din școală un câmp de ruine al bătăliei voastre politice, un ecran al aroganței voastre tâmpe, care vă împinge să bateți cu lingura în tigaie dând „legi” menite să vă promoveze politic, dar fără efecte pentru copii. Narcisismul și ticăloșia voastră v-a împins să faceți din școală locul care, zi de zi, adâncește faliile din societate în loc să împliniți menirea școlii, anume să fie locul în care se întâlnesc, pe picior de egalitate, și copiii săraci și cei bogați, și copiii conservatorilor, și copiii progresiștilor, și copiii de la țară și cei din orașele țării, și cei albi ca laptele și cei mai pigmentați.

Urlați unii la alții, cu ochii scoși din orbite, „pupători de moaște cu mentalitate de ev mediu (?!)” sau, după caz, „trotinetiști cu glezne epilate, vânduți curcubeului”, într-o spirală a demenței pe care nimeni nu se obosește să o oprească, deși Constituția prevede cine trebuie să se ocupe de stoparea gâlcevii din societate, și vă mirați că la școală copiii voștri insultă profesori, au zero respect pentru muncă și pentru rânduiala unei societăți funcționale. Nu, voi nu ați stat niciodată la 8 dimineața în fața unei școli pentru a privi duiosul balet al mamelor care-și lasă pruncii la poarta a ceea ce ar trebui să fie un templu al cunoașterii – școala– dar din cauza voastră a devenit un malaxor de destine. Stați în schimb cu ochii în feisbuc sau grupurile uațap de partid, jubilând extatic „moamăăă, ce i-am tras-o lui X” sau, plini de importanță, vă luptați în ridicole „alegeri de partid”, de fapt o penibilă luptă de hiene înfometate.


Da, toate astea se întâmplă într-o dulce resemnare -da, vine vara- și, din păcate, nu văd vreun leu care să intre în această cușcă de hiene și să le pună cu botul pe labe.
Da, asta au făcut oamenii politici, dar să nu uităm că ei au fost duși acolo prin votul cetățenilor României. Cetățeni care au ieșit în stradă pentru „justiție”, dar care nu au ieșit, niciodată, în stradă pentru educație.
Și uite așa, an după an, ne mirăm, în fiecare început de iulie, de imaginea tot mai hâdă pe care ne-o arată oglinda examenelor de bacalaureat și a evaluărilor naționale. Și, în absența oricărui semn care să îmi arate că ceva bun se va întâmpla, nu îmi rămâne decât să vă urez „să dezbateți bine!”, că asta pare să fie moda de vreo 10 ani încoace”, a scris Daniel Funeriu.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te