Elevii și studenții se opun repetării anului școlar, posibil scenariu enunțat de Raluca Turcan

DE Petre Bădică | Actualizat: 23.03.2020 - 12:59
Laurențiu Țucă

Declarația Ralucăi Turcan făcută la RFI potrivit căreia există scenariul repetării anului școlar este respinsă de ministerul Educației, studenți și elevi.

SHARE

Sunt trei scenarii în privința anului școlar, în contextul coronavirusului: evaluările au loc conform calendarului inițial, evaluările sunt decalate sau anul școlar va fi repetat, a declarat la RFI vicepremierul Raluca Turcan, care spune că a cerut o analiză ministerului de resort.

Studenții nu vor să audă de înghețarea anului

Președintele Alianței Naționale a Organizațiilor Studențești din România ANOSR, Petrișor Laurențiu Țucă (foto) a explicat pentru Newsweek România cum ar trebui să se desfășoare, în continuare, anul universitar.

„Anul universitar ar trebui să se desfășoare conform structurii votate de Senatul fiecărei universități, fără a exista schimbări majore. Nu suntem de acord cu înghețarea anului universitar, nici nu ar trebui de luată în considerare o astfel de idee. În contextul în care trăim în era tehnologiei, universitățile împreună cu noi, studenții, trebuie să găsim soluții optime de continuarea activității de predate învățare în online.

Nu ar fi o soluția viabilă prelungirea anului universitar în perioada verii, pentru că foarte puține universități au dezvoltată infrastructura necesară de desfășurarea activităților didactice, în condiții optime, la temperaturi ridicate. Totodată, ne dorim ca universitățile, să trateze cu atenție situația studenților ce sunt în ani terminali, pentru a putea finaliza studiile la timp”.

Elevii: înghețarea anului nu este o opțiune viabilă

Antonia Pup, Președintele Consiliului Național al Elevilor a explicat, pentru Newsweek România, ce soluții sunt pentru încheierea anului școlar în contextul epidemiei de coronavirus.

În acest sens, președintele Consiliul Național al Elevilor a „solicitat Ministerului Educației și Cercetării să nu considere înghețarea anului școlar ca fiind o opțiune viabilă, ci mai degrabă să concentreze eforturile tuturor actorilor implicați pentru a recupera orele pierdute într-un mod eficient, prioritare fiind, în mod evident, disciplinele la care elevii vor susține examenele naționale. Conținuturile care nu au fost acoperite din programa școlară trebuie livrate într-un mod inteligent, nu sacrificate, iar obiectivul la care trebuie să țintim este dezvoltarea competențelor elevilor.

“Scenariul acesta al înghețării anului școlar nu este luat în calcul. La acest moment, Ministerul Educației și Cercetării lucrează la mai multe scenarii, uitându-se cu atenție și la ceea ce se întâmplă în cadrul sistemelor de educație din statele Uniunii Europene.”, a declarat ministrul Educației, Monica Anisie, pentru Edupedu.ro.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te