Gheorghe Iancu, preşedintele Consiliului de Etică şi Management Universitar, organism consultativ al Ministerului Educaţiei Naţionale, a declarat, luni, pentru Mediafax, că aşteaptă un punct de vedere de câteva luni de zile din partea Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi, a cărui rector este Tudorel Toader, pe suspiciunea de plagiat existentă în teza de doctorat a procurorului Codruţ Olaru, membru al Consiliului Superior al Magistraturii (CSM).
„Noi aşteptam de luni de zile răspunsuri de la ei şi nu ne-au dat niciunul. După ce am aflat din declaraţia aceea făcută înţeleg că de doamna Şercan, căreia i-am respins o sesizare, sa ştiţi. De data asta însă, treaba e serioasă. Am propus printre altele, din cauza inactivităţii intenţionate a universităţii conduse de domnul Toader, care ne-a ignorat total, ne-am permis să propunem destituirea dânsului din calitate de rector (al Universităţii „Alexandru Ioan Cuza” din Iaşi -n.r.) (...) Acum s-a internat am înţeles (...) pentru ca nu se poate lua nicio măsura cât e internat. El crede că o sa fie toată viaţa internat”, a declarat Gheorghe Iancu.
Întrebat dacă ar putea fi dispusă inclusiv desfiinţarea școlii doctorale din cadrul Universitatea „Al. I. Cuza”, Gheorghe Iancu a replicat: „E gravă treaba asta, e grav dacă se întâmplă treaba asta. Dacă se întâmplă treaba asta şi este cam pe cale de a se întâmpla, e foarte grav. În orice caz, trebuie să răspundă şi rectorul care nu are decât trei oameni în şcoala doctorală, adică minimum (...) are doar o şcoală doctorală şi inactivitatea asta şi a Comisiei de etică de acolo de la universitate demonstrează că vor să apere ceva, adică vor să-l apere pe domnul Codruţ, ceea ce e foarte rău, e foarte complicat”.
Citește și Anchetarea lui Tudorel Toader, tărăgănată
Preşedintele Consiliului de Etică şi Management Universitar spune că organismul pe care-l conduce a solicitat deja destituirea lui Tudorel Toader din funcţia de rector, însă decizia va fi luată la nivelul conducerii ministerului Educaţiei Naţionale