Potrivit decizie instanţei, judecătorii au dispus suspendarea executării celor trei ani sub supraveghere, pe un termen de încercare de trei ani, perioadă în care Mihnea Costoiu trebuie să presteze muncă neremunerată în folosul comunităţii pe o perioadă de 60 de zile în cadrul ADP - Sector 1 sau Arhiepiscopia Bucureştilor.
Citește și: Fostul senator PSD Mihnea Costoiu a fost condamnat la 3 ani cu suspendare în dosarul „Cutezătorii”
Sentința nu este definitivă.
În lumea academică, o condamnare l-ar obliga pe cel în cauză să facă un pas în spate pentru a nu aduce prejudicii instituției pe care o reprezintă. Mihnea Costoiu a anunțat că nu va face acest lucru și contestă decizia instanței. „Sunt şocat de decizie şi o resping. Instanţa nu a ţinut cont de niciunul dintre argumentele pe care le-am adus”, a declarat, pentru Agerpres, Mihnea Costoiu.
Citește și: Costoiu refuză să spună cât investește UPB în Euronews. Universitatea ia 390 milioane lei de la stat
O serie de documente ale Universității Politehnica, unde Costoiu este rector, îl obligă să demisioneze.
În documentul intitulat Codul etic, semnat de Ecaterina Andronescu se scrie:
„Valorile şi principiile care se promovează în mod deosebit şi a căror realizare efectivă se încearcă a se asigura sunt: libertatea academică, autonomia personală, dreptatea şi echitatea, meritul, profesionalismul, onestitatea şi corectitudinea intelectuală, transparenţa, respectul şi toleranţa, responsabilitatea, bunăvoinţa şi grija.. Orice reprezentare publică a UPB va trebui să respecte standardele etice şi profesionale”.
Un condamnat la pușcărie nu respectă niciun standard
În Carta Universității se menționează că oricine aduce prejudicii de imagine Universității Politehnica se află în conflict de interese. Ceea ce ar implica îndepărtarea respectivei persoane din UPB.
„Articolul 45 Etica şi integritatea academică
(1) Consolidarea spiritului de comunitate academică se realizează prin promovarea unor principii, în conformitate cu legislaţia în vigoare…:
b) promovarea unei culturi organizaţionale bazate pe performanţă şi probitate;
e) descurajarea şi eliminarea oricăror forme de corupţie.
(12)Personalul didactic şi de cercetare titular, respectiv personalul didactic şi de cercetare auxiliar, se află în conflict de interese dacă desfăşoară activităţi ce presupun o conduită în contradicţie cu dispoziţiile Codului de etică şi deontologie profesională ori aduc prejudicii de imagine Universităţii, prin propagandă de destructurare instituţională, campanii de dezinformare în mass-media ori alte activităţi, care pot afecta realizarea misiunii instituţiei”.
Costoiu trebuie demis – o spune Carta Universității
„(3) Rectorul poate fi demis de către Senatul universitar cu o majoritate de două treimi „pentru” din membrii acestuia când se constată că:
a) nu-şi îndeplineşte, din propria vină, indicatorii de performanţă asumaţi prin contractul de management;
b) încalcă legislaţia şi normele de etică universitară;
c) se află într-una dintre situaţiile de incompatibilitate prevăzute de lege pentru funcţia de Rector”, se arată în document.
Politehnica face achiziții de milioane de euro
Universitatea Politehnica București, condusă de fostul secretar de stat și senator PSD Mihnea Costoiu, a semnat încă din ianuarie 2020 un acord mai puțin obișnuit cu grupul Euronews pentru a opera licența TV în România. Noul canal de știri este proiectat să aibă sediul chiar în campusul universitar.
Cum a ajuns Universitatea Politehnica București, condusă de Mihnea Costoiu, un fost ministru PSD, să finanțeze lansarea unei noi televiziuni de știri în România. Postul este controlat de un om de afaceri din cercul de interese al premierului maghiar Viktor Orban.
Citește și: Euronews România, o televiziune plătită din bani publici românești, dar controlată de la Budapesta
Rectorul recrutat de Securitate la 16 ani
Deși a fost recrutat de Securitatea comunistă în 1988 (când avea 16 ani) pentru supravegherea informativă a elevilor din Liceul "Tudor Vladimirescu" din Târgu Jiu, având numele conspirativ Iulian, Consiliul Național pentru Studierea Arhivelor Securității (CNSAS) nu identificase în 2010, atunci când l-a verificat, documente care să conțină informații transmise de Costoiu.
Din acest motiv, CNSAS a emis o decizie conform căreia nu i se poate atribui calitatea de lucrător /colaborator al Securității ca poliție politică.