Când șeful câștigă mai puțin ca subalternul
Un document oficial al Ministerului Educației arată salariile angajațiilor în luna septembrie 2017. La acea dată, ministru al Educației era Liviu Pop, în prezent președintele Comisiei Învățământ din Senat. Cu extrem de puține excepții, toți angajații Ministerului Educației primesc „spor de condiții vătămătoare“. El este echivalent cu aproximativ 10% din salariul net al angajatului.
Comparație între salariile secretarilor de stat în luna mai 2017
Astfel, secretarul general din Ministerul Educației avea un salariu de bază de 7.149 de lei, la care se adaugă suma de 715 lei – spor de condiții vătămătoare. Ca să vedeți haosul din salarizare, secretarul general adjunct câștigă mai mult, deși ocupă o funcție inferioară – 7.526 de lei – și un spor de 753 lei.
Directorul general primește 7.658 de lei, pentru care obține un spor de 545 lei, un șef serviciu câștigă 5.816 lei, plus un spor de condiții vătămătoare de 457 lei.
Haosul Olguței Vasilescu în materie de salarizare a determinat ca un manager public asistent să câștige 4.967 lei (spor de 348 lei), iar șeful său, manager public grad principal, 4.412 lei (același spor de 348 lei). Consilierii pentru afaceri europene au salariile începând de la 4.955 de lei (spor pentru condiții vătămătoare – 290 de lei), până la 6.308 lei (spor – 437 lei).
Comparație între salariile secretarilor de stat în luna august 2017
Până și șoferii – care se presupune că lucrează în aer liber – au un spor pentru condiții vătămătoare de 151 de lei.
Și angajații Unității de Management a Proiectului pentru Învățământ Rural primesc sport de toxicitate – directorul ia 620 de lei, iar consilierii în jur de 400 de lei.
Oficial sunt iradiați
Orice om cu scaun la cap, atunci când află prin măsurători că lucrează într-un mediu toxic, ia măsuri. Demisionează. Sau face plângere superiorilor pentru ca aceștia să remedieze situația. Absolut de necrezut, dar în cazul angajaților din ministerul Educației nu e cazul.
Aceste sporuri de toxicitate, spune Ministerul Educației pentru Newsweek, se dau de aproape un deceniu și sunt certificate de autoritățile statului: „În conformitate cu prevederile Legii 153/2017, art. 38, alin.(2) lit. c), indemnizațiile lunare ale personalului care ocupă funcții de demnitate publică se stabilesc prin înmulțirea coeficienților din anexa nr. IX cu salariul minim brut pe țară garantat în plată.
Sporul de condiții vătămătoare a fost acordat începând din 1.03.2009, pe baza Buletinului de măsurători emis de Societatea Națională de Radiocomunicații, în cuantum de 10% din salariul de bază avut de angajați la acea dată. În prezent, este pe punctul de a fi demarată procedura efectuării de noi măsurători“.
Societatea națională de Radiocomunicații nu ne-a oferit un punct de vedere și nici Buletinul din care să ne dăm seama de natura condițiilor vătămătoare din Ministerul Educației.
Ce să înțelegem din această poveste? Sute de angajați ai unui minister muncesc de cel puțin nouă ani în condiții vătămătoare. În loc să remedieze această problemă (spre exemplu, prin schimbarea sediului dacă acesta e motivul), Ministerul Educației se revanșază punând la salarii un spor de 10%. Punând în balanță, asta ar însemna că toți angajații aleg banii în locul sănătății.