88% dintre votanți au fost pentru alegerea rectorului prin vot popular, în timp ce 11% au optat pentru desemnarea printr-un concurs susținut în fața unei comisii.
Confruntat cu o opoziție crescândă pe fondul părăsirii postului în favoarea celui de Ministru al Justiției, precum și din cauza prestației în această funcție, Toader ar fi preferat a doua variantă, conform unor surse din cadrul acestei instituției de învățământ superior.
Rezultatele votului au fost anunțate astăzi în ședința Senatului instituției, care trebuie să le valideze. Un comunicat de sâmbăta trecută al conducerii universității pe marginea acestui subiect preciza că rezultatele vor fi aduse la cunoștința comunității academice vineri, 28 iunie.
Prezență redusă
Al doilea aspect legat de acest referendum, interpretat de unii ca un posibil vot de blam, se referă la numărul de participanți.
În timp ce rata obișnuită de participare la aceste referendumuri, la alte universități, a fost, în medie, de 80-90%, la Universitatea ieșeană s-a înregistrat doar 56,9%.
Până în prezent, Toader nu și-a anunțat oficial intenția de a candida. El a câștigat primul mandat în 2016, dar a stat puțin la cârma instituției. Inițial, după ce a fost ales, a lipsit pentru a-și duce la capăt mandatul de judecător al Curții Constituționale, pentru ca, după opt luni, să fie desemnat Ministru al Justiției, post din care a demisionat în primăvara acestui an.