Companiile energetice ale statului România se vor adapta treptat noilor programe ale Uniunii Europene pentru mediu, iar gazul natural va reprezenta combustibilul de tranziție către surse regenerabile, a precizat Petrică Rusu.
„Gazele prezintă o serie de avantaje: poluează cu 40% mai puțin decât ceilalți combustibili fosili. Pot fi integrate în procesele industriale ca materii prime pentru produse petrochimice.
Potrivit Agenției Naționale a Energiei, gazele naturale cunosc cea mai mare rată de creștere a consumului dintre toți combustibilii. Au perspective foarte bune pentru viitor”, a explicat secretarul de stat.
România este al treilea cel mai mare producător de gaze naturale din Europa, iar perspectivele sunt și mai bune o dată cu deschiderea exploatărilor din Marea Neagră.
„Guvernul României aplică o politică de încurajare a investițiilor realizate de companiile naționale din domeniu. Companiile care transportă energie electrică și gaze naturale, pe care le am în coordonare ca secretar de stat, Transelectrica și Transgaz, s-au aliniat acestei viziuni și au elaborat planuri naționale dezvoltare, pe 10 ani, bazate pe noile politici ale Uniunii Europene.
De exemplu, Transgaz estimează investiții de 5 miliarde de euro în dezvoltarea sistemului național de transport al gazelor naturale și în extinderea și modernizarea depozitelor de înmagazinare.
Mai mult, sunt prevăzute proiecte care iau în calcul și cele două surse de gaze naturale, din Marea Caspică și din Marea Neagră”, a menționat Petrică Rusu, în cadrul #2020 Energy Summit, organizat de Newsweek România.
România a realizat deja câteva proiecte, cum ar fi gazoductul Ungheni-Chișinău, care asigură conectarea Republicii Moldova la rețeaua românească, care asigură securitatea energetică regională.
Iar Transgaz are în derulare un proiect de cercetare cu privire la includerea hidrogenului în gazul metan.
Citește și alte articole despre #2020 Energy Summit
Șase județe din România produc 65% din emisiile de bioxid de carbon
Acordul cu SUA, privind CNE Cernavodă, în aviz la Comisia Europeană
Romgaz ar putea anunța la începutul lui 2021 dacă preia participația Exxon