Dacă secțiunea 5 Curtea de Argeș - Pitești din Autostrada a celei mai așteptate autostrăzi din România, A1 Sibiu - Pitești, ar putea fi dată integral în trafic în aprilie sau mai, pe secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș stadiul fizic al lucrărilor au ajuns la 62%.
Lucrările pe tronsonul de 335.000.000 € al celei mai așteptate autostrăzi din România, la 62%
Imagini filmate din dronă în data de 15 martie 2025 arată cum stau lucrurile pe șantierul pe segmentul de 9,8 kilometri, dintre Tigveni și Curtea de Argeș a Autostrăzii Pitești - Sibiu.
După ce pe 3 martie 2025 a fost realizată prima străpungere prin stâncă de după epoca comunistă, cârtița care a săpat galeria Daniela a primul tunel în regim de autostradă din România ieșind la suprafață pe sub Dealul Momâia, conform datelor oficiale, la ora actuală lucrările pe tronsonul de 335.000.000 € al celei mai așteptate autostrăzi din România au ajuns la 62%
Citește și: VIDEO Zi istorică! A ieșit la lumină primul tunel de autostradă din istoria României. Are 1,35 km
Stadiul lucrărilor pe Autostrada Pitești - Sibiu
- Centura Sibiu (Selimbar - Sura Mica), 17,56km, deschisa in decembrie 2010
- Sectiunea 1 Sibiu - Boita, 13,17km. Constructor: Porr; cost: 613 milioane lei (fara TVA); termen: 12 luni pentru proiectare si 3 ani pentru executie. Contract semnat in aprilie 2019. Deschis in decembrie 2022
Sectiunea 2 Boita - Cornetu, 31,33km. Constructor: asocierea Mapa Insaat Ve Ticaret AS - Cengiz Insaat Sanayi Ve Ticaret; cost: 4,250 miliarde lei fara TVA; termen: 18 luni de proiectare si 50 de luni de executie a lucrarilor. Contract semnat in februarie 2022. Termen de deschidere: 2027
- Sectiunea 3 Cornetu - Tigveni, 37,40km. Constructor: asocierea Astaldi/WeBuild - Tancrad; cost: 5,32 miliarde lei (fara TVA); termen: 12 luni pentru proiectare si 45 de luni pentru executie. Contract semnat in august 2022. Termen de deschidere: 2027
- Sectiunea 4 Tigveni - Curtea de Arges, 9,86km. Licitatie lansata in martie 2019. Constructor: Porr Construct SRL; cost: 1.678.873.121,77 lei (fara TVA); termen: 16 luni de proiectare si 44 luni de executie a lucrarilor. Contract semnat in noiembrie 2021. Termen de deschidere: 2026
Secțiunea 4 Tigveni - Curtea de Argeș a Autostrăzii Pitești - Sibiu trebuie să fie gata în 2026. Foto: captură video
- Sectiunea 5 Curtea de Arges - Pitesti, 30,35km. Contract semnat in Mai 2020. Constructor: Astaldi; cost: 1.710.277.069,34 lei (fara TVA); termen de executie: 12 luni de proiectare si 48 de luni de realizare a lucrarilor. Termen de deschidere: decembrie 2024 pentru Pitesti - Baiculesti (15,77km), diferenta in 2025