VIDEO Care e stadiul lucrărilor pe secțiunea cu 5 viaducte de pe cea mai așteptată autostradă

Un filmuleț realizat cu drona arată care e stadiul lucrărilor pe secțiunea cu 5 viaducte de pe cea mai așteptată autostradă din România.
Dacă 2024 a fost an - record în ceea ce privește evoluția autostrăzilor din România, cu 195 km inaugurați, în primele luni ale anului 2025 nu s-a deschis niciun traseu nou de autostradă sau drum expres.
Dar, începând din iunie, situația s-a schimbat prin darea în trafic a A0 Sud, pe 30 iunie, ceea ce înseamnă că șoferii pot merge cu viteză de la Constanța până la Curtea de Argeș, ocolind Bucureștiul.
Iar dacă se aliniază toate planetele, până la sfârșitul anului, ar putea fi finalizați peste 300 de kilometri de autostrăzi și drumuri expres, potrivit specialiștilor de la 130km.ro, care monitorizează investițiile în infrastructura rutieră din România.
Citește și: Efectele intrării României în Schengen asupra transporturilor: Ce am câștigat, care sunt provocările
Care e stadiul lucrărilor pe secțiunea cu 5 viaducte de pe cea mai așteptată autostradă
„Stadiul lucrărilor pe șantierul Secțiunii 2 a Autostrăzii Sibiu-Pitești, zona Boița.
Pe tronsonul unde se construiesc primele 5 viaducte, lucrările avansează într-un ritm foarte bun:
Viaductul 1 – cele 96 de grinzi au fost deja montate, se lucrează la plăcile de suprabetonare.
La pilele principale a început execuția tronsonului zero, la suprastructura de pe care se va lansa cofrajul pentru executia in consola a deschiderilor principale, aceste deschideri vor avea o lungime de 140 de metri și vor fi executate cu tehnologia "balantei echilibrate).
Citește și: România a lansat investiții în autostrăzi de 18.000.000.000 € dar nu are bani să le finanțeze
Viaductul 2 – se desfășoară în paralel mai multe operațiuni: piloți forați, fundații și elevații la culei; devierile de utilități sunt finalizate.
Viaductele 3 și 4 – piloții forați sunt aproape gata, urmează betoanele de egalizare și armătura fundațiilor.
Viaductul 5 – radierul pentru cea mai înaltă pilă de pe tronson (peste 40 m) este finalizat, lucrările vor continua cu execuția elevațiilor.
Tablierul metalic va fi montat prin lansare, iar segmentele sunt fabricate la fabrica Antreprenorului din Sibiu și ansamblate pe șantier in vederea lansării.
Drumurile tehnologice sunt finalizate, asigurând accesul până la tunelul Boița”, relatează DRPD Craiova, pe pagina sa de Facebook.
Evoluția autostrăzii A1 București - Nădlac
Tronsonul București - Pitesti este deschis integral circulatiei (109,6km).
Pe urmatorul tronson, Pitesti - Sibiu, secțiunea 1 Sibiu - Boița (13,2km) este deschisă.
Pentru celelalte patru secțiuni exista contracte semnate și lucrări în derulare: secțiunea 2 Boita - Cornetu (31,3km, termen de deschidere 2027), secțiunea 3 Cornetu - Tigveni (37,9km, termen deschidere în 2027), secțiunea 4 (Tigveni - Curtea de Argeș, 9,9km, termen deschidere în 2026) și sectiunea 5 Curtea de Arges - Pitești (30,4km) a fost complet deschisă în iunie, după inaugurarea segmentului 15,8km lipsă din secțiunea 5, intre Pitesti si Baiculesti.
Centura orașului Sibiu (17,6km) este deschisa circulatiei. Tronsoanele urmatoare, Sibiu - Oraștie (82,2km) și Oraștie - Deva (32,5km) sunt deschise la rândul lor.
Tronsonul urmator, Lugoj - Deva, este deschis, cu excepția a 13,5km pe lotul 2, între Margina și Holdea, pentru care lucrările sunt în derulare, cu termen de deschidere în 2026 (lungime secțiune deschisa pe Lugoj - Deva: 86,3km).
Celelalte tronsoane ale autostrăzii A1, respectiv Lugoj - Timișoara (35,1km), Timișoara - Arad și Centura Arad (41,0km) și Arad - Nadlac (38,9km) sunt deschise integral circulației.