VIDEO Când vor veni ajutoarele în bani pentru companiile afectate de pandemie

DE Răzvan Chiruță | Actualizat: 02.02.2021 - 16:42
Claudiu Năsui, ministrul Economiei. Foto pagina oficială Facebook

Deocamdată, Guvernul nu poate oferi o dată clară pentru momentul în care ajutoarele financiare de la stat, pentru cei afectați de pandemie vor ajunge la toate companiile românești.

SHARE

 

Companiile românești afectate de pandemie așteaptă să primească granturi de 1,5 miliarde de euro, care să le permită să se redreseze după criza economică provocat de pandemia de coronavirus.

Banii sunt repartizați pe trei măsuri: microgranturi de 2.000 euro, granturi pentru capitalul de lucru de până la 150.000 euro și granturile pentru investiții, de până la 200.000 euro.

„Din prima zi, de când am venit în Ministerul Economiei, am vrut să vedem care este stadiul acestor scheme. Toate informațiile sunt pe site, publice.

Practic, lucrurile erau blocate pe Măsura 2, unde 18.000 de dosare trebuia evaluate și se mergea în ritmul de 90 de dosare pe zi. Era puțin. Dacă o țineam așa, terminam în octombrie.

Am mărit ritmul de procesare și am ajuns pe la 940 pe zi. Acum am mai scăzut ritmul, că sunt probleme din cauza pandemiei, dar a rămas superior celui găsit”, a declarat Claudiu Năsui, ministrul Economiei, la Newsweek LIVE.

Demnitarul a menționat că plățile sunt îngreunate de faptul că deocamdată nu este aprobat noul buget de stat pentru anul în curs. 

Citește și:  VIDEO Claudiu Năsui: Schimbăm stategia cu pensiile speciale. Le eliminăm pe rând, nu toate o dată

„Nu avem bugetul pe 2021 și acum nu putem face plăți decât în limita a 1/12. Sper să se adopte bugetul și să se deblocheze plățile.

Bugetul este o prioritate, dar de fiecare dată când s-a schimbat guvernul, a durat un pic mai mult până se stabilește noul buget, pe prioritățile noii guvernări. Din informațiile mele, în prima jumătate a lui februarie, va fi gata”, a menționat Claudiu Năsui.

Una dintre marile probleme pentru aceste scheme de ajutor a fost pe Măsura 3, care a fost lansată fără să aibă bugetul asigurat. Prin urmare, s-a căutat soluții pentru obținerea de fonduri europene. 

„Grație Ministerului Fondurilor Europene, am găsit bani pentru a fi în întregime finanțată. Statul român plătește banii, deci trebuie prevăzuți în bugetul, apoi UE decontează banii plătiți.

Important este că banii au fost găsiți și există șanse să fie incluși în buget, pentru că vor fi un plus pentru economia României”, a declarat ministrul Economiei.

Totuși, Claudiu Năsui nu a putut da o dată exactă sau chiar estimativă pentru momentul în care vor veni banii. De asemenea, nu e clar când vor primi ajutoarele companiile din domeniul HORECA, care sunt cei mai afectați de pandemia de coronavirus.

Citește și: VIDEO De ce a răspuns Claudiu Năsui cu „Și?”: Nu am anticipat că o să fie așa mare scandal

„Aici e vorba de bani 100% naționali. Nu se pot da decât prin bugetul central. Până vor fi alocați banii, la Ministerul Economiei lucrăm să facem schema cât mai ușor de implementat și să fie banii mai ușor de accesat. Lucrăm la asta.

Am propus câteva modificări, ca banii să plece repede către firme. Mă feresc să fac o estimare cu privire la cât de repede vor veni banii. Sper că cât mai repede.

Sunt mulți factori care nu depinde de Ministerul Economiei”, a precizat Claudiu Năsui.

Ministrul a vorbit și de soluții pe termen lung și propune schimbarea sistemului de acordare a ajutoarelor de stat. 

„Ajutoarele vor continua, dar sunt pentru schimbarea sistemului. Unele se pot da mai rapid, prin folosirea instrumentelor financiare de garanții, de subvenții la dobândă, de rambursare parțială a principalului. Sunt folosite în UE și funcționează mai bine decât la noi.

Noi vrem mecanisme birocratice. Iar un ajutor mai important este debirocratizarea și eliminarea obstacolelor, pentru a avea o economie productivă”, a menționat ministrul Economiei, Claudiu Năsui, pentru Newsweek LIVE.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te