"Am verificat astăzi lucrările de la Pasajul de la Drajna, din judeţul Călăraşi. Sunt mulţumit de modul în care evoluează lucrările! Constructorul român a ajuns aproape la 50%, în condiţiile în care a început lucrările în luna ianuarie! Dacă va menţine ritmul de lucru, sunt şanse mari ca Pasajul de la Drajna (2,74 km) să fie deschis mai devreme decât prevede contractul (iunie 2023). Proiectarea şi construcţia acestui pasaj au o valoare de 98,12 milioane de lei (fără TVA) şi sunt finanţate prin POIM. Pasajul de la Drajna va aduce o serie de beneficii la nivel regional şi naţional: creşterea vitezei de tranzitare prin eliminarea timpilor pierduţi acum la barieră; creşterea siguranţei rutiere prin eliminarea traversării la nivel a căii ferate", a scris Grindeanu, pe pagina de facebook.
Pasajul de la Drajna va traversa DN3A şi linia de cale ferată Bucureşti - Constanţa şi face parte din viitorul Drum Expres Călăraşi-Brăila.
În septembrie 20202, Compania Naţională de Administrare a Infrastructurii Rutiere (CNAIR) a depus cererea de finanţare din fonduri europene nerambursabile pentru construcţia Pasajului rutier suprateran pe DN 21, în zona Drajna, în cadrul proiectul "DrumTransRegio (tR ISTER) Braila - Slobozia - Calarasi - Chiciu.
Pasajul suprateran, cu o lungime totala de 2,739 km, va fi realizat pentru eliminarea blocajelor in traficul rutier din zona Drajna (jud. Calarasi), unde DN 21 intersecteaza, la nivel, linia ferata Bucuresti – Constanta, precum si DN 3A.
Va avea profil de drum national 2×2 benzi de circulatie şi va fi conectat la reteaua existenta prin intermediul a 2 sensuri giratorii.
3 ani de la cererea de finațare, până la finalizarea unui pod de 3 km la Drajna.
Finanţarea va fi alocată prin Programul Operaţional Infrastructura Mare 2014-2020, în cadrul Axei Prioritare 2 – Dezvoltarea unui sistem de transport multimodal, de calitate, durabil şi eficient, Obiectiv Specific 2.2.Apel de proiecte pentru Dezvoltarea Infrastructurii Rutiere – sprijin pregătire proiecte de investiţii, Operaţiunea – Creşterea mobilităţii pe reţeaua rutieră a TEN-T.
Potrivit CNAIR, investiţia va reduce costurile de transport – soferii vor economisi timp si energie si isi vor reduce cheltuielile cu combustibilul si intretinerea autovehiculelor; va creşte gradul de siguranta al traficului – prin fluidizarea traficului in zona traversarii la nivel a caii ferate si a intersectiei cu DN 3A; va diminua duratele de deplasare pe DN 21 pe sectorul cuprins intre A2 si Slobozia.
Valoarea totală a proiectului este de 542.493,30 lei, din care 85% contribuţia Uniunii Europene din Fondul European de Dezvoltare Regională – 389.739,90 lei, 15% contribuţia CNAIR – 68.777,63 lei, restul de 83.975,77 lei reprezentând cheltuieli neeligibile inclusiv TVA.
Citește și: VIDEO Cel mai mare submarin britanic va fi construit în 10 ani și are rachete nucleare | Newsweek Romania
Durata proiectului este estimată la 16 luni.