sâmbătă 06 septembrie
EUR 5.0787 USD 4.3463
Abonează-te
Newsweek România

Românii se plâng de facturi, rate și prețuri, dar cumpără mașini. Piața auto, plus 9,7% în octombrie

Data publicării: 09.11.2022 • 09:19 Data actualizării: 09.11.2022 • 10:12
Piața auto / Foto: Profimedia
Piața auto / Foto: Profimedia
Piața auto în Europa de Vest în 2022 / Foto: just-auto.com
Piața auto în Europa de Vest în 2022 / Foto: just-auto.com

Românii se plâng de creșterea facturilor la energie, a ratelor la bănci și prețurilor la toate produsele, dar continuă să cumpere puternic mașini noi. În octombrie, piața auto din România a crescut cu 9,71%, față de octombrie 2021, în timp ce marile piețe europene sunt pe minus.

Înmatriculările de autoturisme noi în România au crescut în octombrie 2022 cu 9,71% față de octombrie 2021, atingând un volum de 10.541 unitati.

Iar în primele zece luni din 2022, înmatriculările de autoturisme noi au atins valoarea de 105.817 unități, în creștere cu 8,19% față de perioada similară din 2021, respectiv 97.870 unități, potrivit datelor ACAROM și DRPCIV.

În ceea ce privește autoturismele second hand înmatriculate pentru prima oară în România, volumul acestora a atins în octombrie 2022 cifra de 26.390 unități, ceea ce se traduce printr-o scădere de cu 20,27% față de octombrie 2021.

Citește și: Românii nu prea mai vor mașini diesel, „electricele” sunt la modă. Piața second, în scadere

Pe primele zece luni din 2022, volumul de autoturisme second hand înmatriculate pentru prima oară în România a atins 268.382 unitati, în scădere cu 20,65% fata de perioada similara din 2021, respectiv 338.241 unități.

În intervalul ianuarie-octombrie 2022, topul mărcilor de mașini noi preferate de români este condus de Dacia, cu 30.906 unități, Toyota, cu 8.623 unități, și Hyundai, cu 8.202 unități. Urmează Ford (7.481 unitati), Skoda (7.168 unitati), Volkswagen (6.817 unitati), Renault (6.299 unitati), Peugeot (3.056 unitati) și Mercedes (2.977 unitati).

Citește și: UE a semnat certificatul de deces al mașinilor pe benzină și motorină. Risc de „efect Havana”

Majoritatea piețelor auto mari din UE sunt pe minus

Dacă piața auto din România se poate lăuda cu o creștere de 8,19 procente în primele zece luni din 2022, majoritatea piețelor auto mari din UE sunt pe minus.

Germania, cea mai mare piață auto din Europa, a scăzut cu 5,5%. Franța, a doua cea mai mare piață auto din Europa, se „mândrește” cu -10,3% la zece luni, iar Italia a căzut cu 13,8%.

Cea mai mare scădere din UE este revendicată de Danemarca: -21,4%, în primele zece luni din 2022.

Mai multe articole din secțiunea Economie

Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Newsweek România Abonamente

Print

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Fără reclame
Abonează-te
Print + Digital

Print + Digital

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Digital

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Fără reclame
Abonează-te
Newsweek România
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te
Newsweek România
Newsweek România Ultima oră
Newsweek România
Ultima oră