Programul Rabla va fi blocat pentru următorii doi ani, au declarat surse oficiale, pentru Antena 3.
Banii de la Rabla ar urma să fie folosiți pentru proiecte din PNRR, potrivit acelorași surse.
Gaura de la buget e atât de mare încât, deși bugetul AFM este format din surse extrabugetare și nu influențează deficitul bugetar, este nevoie, se pare, și de aceste fonduri.
Citește și: Vânzările de mașini noi în România, cea mai mare scădere din UE în mai, fără Rabla. SH-urile, +34%
Programul Rabla pentru mașini, blocat 2 ani?
Viitorul programului Rabla, precum și cel al Casa Verde Fotovoltaice, se află pe masa noului ministru al Mediului.
Noul ministru al Mediului, Diana Buzoianu, a anunţat, marţi, 24 iunie, la preluarea mandatului de la Mircea Fechet, că vor fi analizate toate programele Administraţiei Fondului pentru Mediu şi va fi luată o decizie în curând, cu privire la toate programele care au fost blocate, dar şi la cele care urmau să fie lansate în perioada următoare.
„Vor fi analizate toate programele de la AFM. Vom lua o decizie, în curând, cu privire la toate programele, şi cele care au fost blocate, şi cele care urmau să fie lansate în perioada următoare.
În momentul de faţă, ştim cu toţii că vor fi tăieri de la toate ministerele”, a afirmat Diana Buzoianu.
Citește și: Casa Verde ce oferă 6.000€ ca să pui panouri fotovoltaice s-ar închide. Apel disperat: Ne distrugeți
Noul ministru al Mediului a adăugat că va trebui ca specialiştii să vadă şi cum pot duce banii să fie folosiţi cât mai eficient şi pe proiectele care au cel mai mare impact pe reducere de emisii.
Românii și actorii din piața auto protestează față de blocarea Rabla
O petiție pentru reluarea programelor Rabla și Casa Verde Fotovoltaice depusă la AFM în urmă cu câteva zile a fost semnată deja de aproape 7.000 de români.
„1. Reluarea Programului Rabla
Programul Rabla a fost un instrument de succes în sprijinirea înnoirii parcului auto din România, contribuind direct la:
- reducerea poluării în marile orașe;
- creșterea siguranței în trafic;
- stimularea industriei auto și a dealerilor locali;
- dezvoltarea pieței de vehicule electrice și hibride.
Beneficii concrete ale programului:
- Pentru fiecare 1 leu investit, programul generează aproximativ 2 lei în venituri la bugetul de stat, prin TVA, taxe, accize și contribuții sociale.
- Susține locuri de muncă în industria auto, transport, service și reciclare.
- Accelerează tranziția ecologică și îndeplinirea țintelor de emisii asumate de România.
- Oferă românilor acces la mașini mai sigure, mai eficiente și mai puțin poluante.
Suspendarea programului pe motivul lipsei unui Guvern stabil este o decizie disproporționată, întrucât:
- Președintele AFM nu are competențe legale să blocheze programe strategice în vigoare, mai ales dacă bugetele sunt deja aprobate;
- Fondurile AFM sunt extrabugetare, deci nu afectează deficitul bugetar și nu există justificare economică validă pentru amânare.
Citește și: 7.500 €, tichetul Rabla 2025 pentru mașini electrice. În 2024, a fost tăiat la 5.100 € de la 10.200€
2. Reluarea Programului Casa Verde – Panouri Fotovoltaice
Programul Casa Verde Fotovoltaice este una dintre cele mai importante politici publice pentru:
- creșterea independenței energetice a gospodăriilor;
- reducerea facturilor la energie pentru populație;
- dezvoltarea rețelei de prosumatori și stabilizarea pieței energetice;
- reducerea presiunii pe rețeaua națională și pe producătorii convenționali de energie.
Beneficii clare ale acestui program:
- Stimularea de investiții în energie verde, aliniate Pactului Verde European;
- Creșterea capacității de producție și stocare a energiei regenerabile;
- Crearea de locuri de muncă cu valoare adăugată ridicată, în instalații, inginerie, mentenanță și servicii conexe;
- Încasări la bugetul de stat din TVA, taxe pe profit și contribuții sociale;
- Sprijin pentru mii de gospodării vulnerabile care altfel nu ar avea acces la tehnologii de reducere a costurilor cu energia.
Blocarea acestui program afectează grav încrederea publicului, ritmul de dezvoltare al prosumatorilor și echilibrul pieței energetice”, conform petiției pentru reluarea programelor Rabla și Casa Verde Fotovoltaice semnată de mii de români.
Actorii din piața auto din România afirmă că suspendarea Rabla lovește puternic în piața de autovehicule noi.
„Această decizie lovește puternic în piața de autovehicule noi din România, deja intr-o cadere puternica (-26% inmatriculari vehicule noi persoane fizice comparativ cu primele 5 luni din 2024), dar mai ales in asteptarile cetatenilor romani de a isi achizitiona un vehicul nou beneficiind de sprijinul oferit de programul Rabla.
Nu în ultimul rând, sunt afectate companiile care produc, vand si distribuie vehicule noi in Romania si care dispun de stocuri importante de vehicule in vederea acoperirii cereri potentialilor clienti, generand astfel costuri suplimentare
Nu avem claritate cu privire la fundamentele acestei decizii intempestive si este inacceptabila implementarea acesteia cu doar 24 de ore inainte de startul programului pentru persoanele fizice.
Programul RABLA este eficient atat din punct de vedere al obiectivelor de mediu, prin scoaterea din circulatie a RABLELOR si introducerea de vehicule noi, dar mai ales din punct de vedere economic, fiind finantat din fonduri provenite din certificate verzi (folosite numai pentru programe de mediu).
Totodata, acest program conduce la la vanzarea de vehicule noi pentru care se incaseaza TVA si alte taxe in raport de 1.5 Lei beneficiu la 1 Leu cheltuit, sume ce se coleteaza la buget si care pot fi folosite pentru acoperirea tuturor tipurilor de finantari si cheltuieli.
De asemenea, ne exprimam ingrijorarea pentru clientii care deja au platit avansuri sau au demarat contractarea de credite, sau chiar au casat vehiculele vechi in asteptarea lansarii acestui program.
Speram si avem incredere ca noul guvern va lua decizia corecta si mult asteptata atat de catre companii, cat mai ales de cetatenii Romaniei si sustinem demararea programului RABLA pentru persoane fizice cat mai curand posibil", a declarat Adrian Sandu, secretar general ACAROM.