Bugetul propus pentru POAT în perioada 2021-2027 este de aproximativ 959,43 milioane de euro, din care 457,48 milioane de euro contribuţie UE şi 501,94 milioane de euro contribuţie naţională.
Potrivit unui comunicat al MIPE, programul va sprijini funcţionarea sistemului de coordonare, gestionare şi control al fondurilor 2021-2027.
Citește și: Bulgaria vrea să ceară UE scutirea de la plata accizelor la electricitate şi gaze
"Finanţările acordate prin acest program vor sprijini atât măsuri orizontale pentru sistemul de coordonare, gestionare şi control al fondurilor şi pentru beneficiari/potenţiali beneficiari, cât şi măsuri specifice destinate implementării programelor operaţionale gestionate la nivelul MIPE fără sume dedicate asistenţei tehnice. Concret, prin POAT 2021-2027 vor fi sprijinite: Programul Operaţional Dezvoltare Durabilă (PODD), Programul Operaţional Creştere Inteligentă, Digitalizare şi Instrumente Financiare (POCIDIF), Programul Operaţional Sănătate (POS), inclusiv POAT", se spune în comunicat.
Celelalte programe din cadrul politicii de coeziune 2021-2027 - Programul Operaţional Educaţie şi Ocupare, Programul Operaţional Incluziune şi Demnitate Socială, Programul Operaţional Transport, cele opt programe operaţionale regionale şi Operaţional Tranziţie Justă vor avea alocări proprii pentru asigurarea asistenţei tehnice. În aceste condiţii, vor beneficia de finanţările acordate din cadrul POAT 2021-2027 doar pentru măsuri orizontale.
Astfel, finanţările POAT vor fi în complementaritate cu asistenţa specifică oferită în cadrul priorităţilor de asistenţă tehnică stabilite la nivelul celorlalte programe, arată MIPE, relatează Agerpres.
Priorităţile şi intervenţiile din cadrul POAT 2021-2027 vor fi cofinanţate din Fondul european de dezvoltare regională (FEDR) şi Fondul social european Plus (FSE+).
Programul transmis Comisiei Europene este publicat pe site-ul MIPE în secţiunea dedicată perioadei de programare 2021-2027, se mai spune în comunicat.