Spătaru: Suma pentru schema de stat aprobată prin hotărâre de guvern este de 300 de milioane de euro

DE Bianca Iosef | Actualizat: 06.10.2022 - 15:43
Florin Spătaru - Foto: Facebook/Florin Spătaru

Ministrul Economiei, Florin Spătaru, a declarat joi, într-o conferinţă de presă, la Târgovişte, după o vizită de lucru la COS Donalam, că industria prelucrătoare va beneficia de o schemă de ajutor de stat de 300 de milioane de euro în 2022 şi 2023.

SHARE

"Suma aprobată prin hotărâre de guvern este de 300 de milioane de euro, 150 de milioane în 2022, restul în 2023. Ne dorim ca această schemă să fie multianuală şi să avem un buget suplimentar începând cu 2023. Această schemă de ajutor de stat se adresează industriei prelucrătoare, vorbim de tot ce înseamnă prelucrarea materiilor prime, vorbim de industria farmaceutică, producţia de echipamente electrice, industria automotive, industria mobilei, industria textilă, sunt foarte multe sectoare.

Nu avem o sumă maximă, dar avem o sumă minimă, valoarea investiţiei trebuie să fie de minim 3 milioane de euro pentru a putea avea un impact semnificativ în dezvoltarea capacităţilor de producţie. În criteriile pe care le vom aplica pentru companiile câştigătoare promovăm preluarea de companii care sunt în insolvenţă sau sunt închise, promovăm zonele defavorizate care sunt incluse în Programul Operaţional 'Tranziţie justă' şi promovăm crearea de plus valoare", a spus Florin Spătaru.

Citește și: VIDEO Iohannis spune că dacă România va deveni parte din Schengen va consolida unitatea UE

Investitorii de la Combinatul de Oţeluri Speciale (COS) Donalam i-au prezentat ministrului planul lor de investiţii.

"COS Târgovişte este un reper atât pentru municipiul Târgovişte, pentru judeţul Dâmboviţa, dar este un reper şi pentru economia naţională. Sunt câţiva ani de când această companie nu a mai funcţionat şi atunci am importat din ce în ce mai multă materie primă, mai mult oţel beton, nu mai avem oţeluri speciale pentru diversele aplicaţii, pentru diversele companii care foloseau această resursă.

Citește și: Chips-urile din păstârnac sfeclă sau morcov, mai periculoase decât cele din cartofi

Mă bucur că am văzut că funcţionează laminorul, că sunt 15.000 de tone de oţel beton care vor fi livrate pe piaţa naţională (...), dar am discutat şi despre dificultăţile pe care le au, preţul energiei, costurile mărite, programul de transformare şi cel investiţional pe care îl au pentru a produce oţel de calitate cu emisii reduse de carbon", a mai spus ministrul Florin Spătaru.

Acesta spune că investitorii de la combinat au în plan reducerea emisiilor de carbon în procesul de producţie şi reluarea producţiei de oţeluri speciale.

"Beltrame ne-a prezentat un proiect ambiţios şi care ar putea fi unic în lume, de aceea l-am invitat la Ministerul Economiei să discutăm aplicat despre strategia investiţională şi modul în care statul român va putea sprijini acest program", a adăugat ministrul Economiei.

În 2013 combinatul, aparţinând atunci grupului Mechel, a intrat în reorganizare judiciară şi s-a deschis procedura insolvenţei. În acelaşi an a fost vândut companiei Nikarom SRL şi s-a anunţat revenirea la denumirea COS Târgovişte. Pe întreaga durată a anilor 2020 şi 2021, COS Târgovişte a avut sistată activitatea de producţie, iar în anii anteriori au fost demolate mai multe hale din cadrul combinatului. În iunie 2021, Tribunalul Dâmboviţa a hotărât dizolvarea COS Târgovişte şi deschiderea procedurii falimentului.

În martie 2022, AFV Beltrame Group a a achiziţionat COS Târgovişte şi în luna iunie firma anunţa că face angajări pentru a putea relua producţia. Într-un comunicat din luna iunie a acestui an, Donalam Târgovişte preciza că va fi singura unitate de producţie de oţel - beton din România, iar capacitatea de producţie va ajunge în 2023 la aproximativ 300.000 de tone anual, reprezentând aproximativ 50% din importul actual al României. Investiţiile anunţate pentru următorii ani erau modernizarea şi retehnologizarea vechii uzine şi construirea unui parc fotovoltaic pentru a alimenta unităţile de producţie, potrivit Agerpres. 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te