Ministerul Energiei a lansat în consultare publică proiectul de Ordonanţă de Urgenţă pentru aprobarea Programului naţional de investiţii "Energie verde", un program multianual de investiţii pentru oraşe verzi şi sistemele centralizate de termoficare, care va fi implementat în perioada 2024-2030, a anunţat ministerul.
Conform sursei citate, programul are un buget total de 4 miliarde de lei.
Citește și: VIDEO Sebastian Burduja (ministrul Energiei): România n-a investit în mari capacităţi de producţie
Ministerul Energiei promite investiții de 4.000.000.000 lei în orașe verzi și încălzire centralizată
"Autorităţile locale din România au nevoie de surse de finanţare consistente pentru a asigura energie sigură, accesibilă şi verde pentru cetăţeni şi pentru creşterea calităţii vieţii în comunităţile lor", a declarat ministrul Energiei, Sebastian Burduja, citat într-un comunicat al ministerului, relatează Agerpres.
Programul are ca scop sprijinirea unităţilor administrativ-teritoriale (UAT) şi a operatorilor şi producătorilor de energie termică din Sistemele de Alimentare Centralizată cu Energie Termică (SACET).
"Autorităţile locale din România au nevoie de surse de finanţare consistente pentru a asigura energie sigură, accesibilă şi verde pentru cetăţeni şi pentru creşterea calităţii vieţii în comunităţile lor.
Nu ne putem limita doar la fondurile europene, de aceea venim în completare cu un program multianual prin care instituţiile publice şi producătorii de energie termică vor putea finanţa proiecte de energie verde, eficienţă energetică şi construire, modernizare şi dezvoltare a sistemelor de încălzire-răcire din oraşele ţării.
Citește și: Europa se confruntă cu o agonie lentă care duce la o criză uriașă. De ce România e un pion salvator?
Programul este corelat cu alte surse de finanţate disponibile autorităţilor locale, respectând principiul complementarităţii.
România se dezvoltă ca lider în tranziţia energetică, iar rolul nostru trebuie să fie acela de a stimula prin toate mijloacele administrative posibile rolul oraşelor în acest proces.
În premieră pentru ministerul nostru, programul va fi finanţat din emisiunile de obligaţiuni verzi ale Ministerului de Finanţe.
Lucrăm cu ministrul Boloş şi echipa de la MF pentru un nou instrument dedicat dezvoltării urbane a României", a spus ministrul Energiei.
Programul naţional de investiţii „Energie verde” este structurat pe două componente majore
Conform sursei citate, proiectul este structurat pe două componente majore, prima fiind componenta A, cu o valoare de 1,5 miliarde de lei, care este dedicată UAT-urilor selectate în cadrul programului european "100 de oraşe inteligente şi neutre din punct de vedere climatic până în 2030" şi în cadrul misiunii asociate (mirror mission).
"Această componentă finanţează măsurile de energie verde şi eficienţă energetică aprobate deja de Comisia Europeană în planurile de acţiune climatică ale oraşelor selectate, care şi-au asumat obiectivul ambiţios de a deveni neutre din punct de vedere climatic în următorii 6 ani", se precizează în comunicat.
Totodată, componenta B, cu o valoare de 2,5 miliarde de lei, este dedicată UAT-urilor şi sistemelor centralizate de termoficare (SACET-urilor) din România şi vizează finanţarea măsurilor de construire, modernizare şi dezvoltare a sistemelor de încălzire-răcire din oraşele ţării.
"Programul "Energie verde" reprezintă un pas important în tranziţia României către un sistem energetic sigur, cu preţuri accesibile şi cât mai verde - în această ordine de priorităţi.
Ministerul Energiei invită toate părţile interesate să contribuie la îmbunătăţirea programului prin participarea la procesul de consultare publică, mulţumind pentru sprijin şi colaborare ministerului de finanţe şi ministerului investiţiilor şi proiectelor europene.", se menţionează în comunicat.