Cheltuielile de personal au înghițit 10,6% din tot PIB-ul României, deși recomandarea experților internaționali era ca ele să fie menținute la 8% din PIB.
Față de anul 2019, când guverna PSD, cheltuielile de personal au crescut cu 7,5%, respectiv cu 7,6 miliarde de lei.
“Cheltuielile de personal au însumat 109,98 mld lei, în creștere cu 7,5% comparativ cu anul precedent, reflectându-se majorările salariale, îndemnizația de hrană, atât cele aplicate începând cu 1 ianuarie 2019, acordate în temeiul Legii cadru nr.153/2017 privind salarizarea personalului plătit din fonduri publice, cât și majorările salariale aplicate cu 1 ianuarie 2020 (...) Din total cheltuielilor de personal, plățile reprezentând stimulentul de risc acordat pentru COVID 19 au fost de 323,47 milioane lei.
Au fost achitate, de asemenea, diferențele salariale prevăzute de Legea nr. 85/2016, restante din anul 2019 și sume aferente anului 2020 - pentru universitățile de stat, precum și tranșele aferente hotărârilor judecătorești având ca obiect drepturi de natură salarială în domeniul educației și justiției, în valoare aproximativă de 0,95 mld lei“, explică ministerul de Finanțe, în nota privind execuția bugetară.
Cheltuielile cu asistența socială s-au majorat cu peste 20%, față de 2019, înghițind peste 13% din PIB. În guvernarea PSD ele consumau doar 10% din PIB.
“Evoluția cheltuielilor cu asistența socială a fost influențată, în principal, de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2019, precum și de majorarea punctului de pensie de la 1 septembrie 2020 cu 177 lei, respectiv de la 1.265 lei la 1.442 lei. De asemnea, se reflectă și majorarea de la 1 septembrie a.c. a nivelului îndemnizației sociale pentru pensionari garantată de la 704 lei la 800 lei, precum și majorările privind alocațiile de stat pentru copii începând cu 1 mai 2019, 1 ianuarie 2020 și cea de la 1 august 2020 care reprezintă o creștere a alocației cu aprox. 20% mai mult decât cea plătită în luna iulie 2020“, arată ministerul de Finanțe.
Cheltuielile cu subvențiile au fost de 8,14 mld lei, cea mai mare parte dintre acestea fiind alocate către sectorul agricol și transporturi, respectiv subvenții pentru sprijinirea producătorilor agricoli, subvenții pentru transportul călătorilor și pentru diferențe de preț și tarif.
Execuția preliminată a bugetului general consolidat la finele anului 2020 a înregistrat un deficit de 101,92 mld lei (9,79% din PIB).