Ministerul Muncii a anunțat lansarea proiectului „START – Investește în calificare pentru viitor!”, care oferă tinerilor programe de ucenicie plătite.
Angajatorilor le dă posibilitatea de a primi 2.250 de lei pe lună, pentru fiecare angajat cu vârsta sub 30 de ani cooptat în cadrul programului, a anunțat Ministerul Muncii.
Cum pot primi firmele 2.250 de lei, de la stat, pentru fiecare nou angajat? O parte merge în salariu
Potrivit autorității, durata de pregătire a tinerilor poate fi cuprinsă între 6 și 36 de luni, în funcție de nivelul de calificare.
„Programul este finanțat cu 30 de milioane de euro din fonduri europene și de la bugetul de stat, iar angajatorii primesc câte 2.250 de lei pe lună pentru fiecare ucenic pe care l-au angajat”, a declarat Simona Bucura-Oprescu, ministrul Muncii, Familiei, Tineretului și Solidarității Sociale.
Avantajele de care vor beneficia tinerii în cadrul programului constau în formare profesională într-un domeniu cerut pe piața muncii; contract de muncă și experiență practică; sprijin și consiliere pentru alegerea carierei potrivite.
Citeşte şi: Decizie CNT: Salariul minim crește considerabil din 2025. Impact pentru un milion de angajați
Pașii pentru angajatori și șomeri în accesarea programului de ucenicie, conform Termene.ro:
Declararea locurilor vacante – angajatorii trebuie să anunțe posturile disponibile, inclusiv cele pentru ucenicie;
Organizarea programului – angajatorul încheie un contract cu un furnizor acreditat de formare profesională sau poate să se acrediteze pentru formare;
Înregistrarea șomerului – persoana interesată se înscrie la AJOFM/AMOFM cu actele necesare;
Consiliere și mediere – ANOFM oferă informare și recomandă locuri de muncă pentru ucenicie;
Cerere pentru ucenicie – șomerul completează o cerere pentru domeniul dorit;
Citeşte şi: Salarii de 6.000 de lei pe lună pentru tinerii sub 30 de ani. Ce meserii sunt căutate
Repartizare – AJOFM direcționează șomerul către un angajator;
Selectare și contract – după interviu, angajatorul încheie contractul de ucenicie;
Începerea activității – contractul este înregistrat la ITM iar ucenicul începe lucrul;
Solicitarea subvenției – angajatorul solicită subvenția online, în platforma PULS, și încheie o convenție cu AJOFM în 60 de zile lucrătoare de la expirarea perioadei de probă;
Plata subvenției – se acordă lunar, proporțional cu timpul lucrat, pe baza documentelor depuse până pe 25 ale lunii următoare.
Cum pot primi firmele 2.250 de lei, de la stat, pentru fiecare nou angajat? O parte merge în salariu - Foto: Pexels/Jakub Zerdzicki
Iată câteva exemple de salarii, pentru cele mai căutate meserii, conform Ministerului Muncii:
- sudor, 5.764 de lei pe lună;
- sculer matrițer, 6.355 de lei pe lună;
- instalator, 6.672 de lei pe lună;
- electrician, 7.262 de lei pe lună; - tinichigiu, 6.147 de lei pe lună