UMB Spedition, cu sediul în Bacău, este astăzi una dintre cele mai mari companii de construcții de drumuri din România.
Patronul Dorin Umbrărescu a dus-o bine și în trecut când a avut apelativul de „Rege al Asfaltului”. A fost considerat atât un apropiat al PSD, partid de guvernământ în mandatul 2000-2004, cât și al PDL și al lui Traian Băsescu.
Astfel, dacă totalul afacerilor derulate în perioada 1999-2005 a fost de 698,2 milioane de euro, în perioada 2001-2004, când la cârma Ministerului Transporturilor s-a aflat tandemul Miron Mitrea - Sergiu Sechelariu, grupul de firme al lui Umbrarescu a derulat afaceri de 507,4 milioane de euro, adica 72,67% din total. De asemenea, profiturile nete înregistrate de firmele lui Umbrărescu, în acea perioadă, au fost de 102,4 milioane de euro, ceea ce reprezintă 71,78% din profitul total înregistrat în perioada 1999-2005 de întregul grup de firme.
Apoi, de exemplu, în perioada 2007-2013, firmele lui Umbrărescu au primit contracte de la CNAIR în valoare de peste 1,1 miliarde de euro.
Iar în 2015 Dorinel Umbrărescu s-a retras din afacerile cu statul, dar a revenit în forță în 2016, când a câștigat mai multe contracte mari de infrastructură, printre care trei loturi din Centura București, de exemplu.
Anul trecut a avut un profit de 6 milioane de euro.
Citește și: Umbrărescu, „regele asfaltului” ce închide 36% din șantierele de autostrăzi: 6 milioane € profit
Pro Infrastrutura scrie că UMB vrea tot caimacul. Și face un inventar al proiectelor pe care le derulează:
„După ce a semnat în 06.09.2022 contractele pe loturile 1 și 4 iar luni (19.09.2022) a fost declarat câștigător pe celelalte două sectoare din AutostradaA7 Buzău-Focșani, ieri (21.09.2022) a depus oferte la toate cele trei loturi de pe Bacău-Pașcani și azi a ofertat complet și pe Focșani-Pașcani. Tot astăzi CNAIR a anunțat că este pe primul loc și pe AutostradaA1 Lugoj-Deva lot 2.
Pe lângă cele (deocamdată) două noi contracte de pe A7, UMB are încă 7 proiecte majore în execuție: A0 Nord loturile 2 și 4, A3 Nădășelu-Zimbor-Poarta Sălajului, DEx12 Slatina-Colonești-Pitești și DEx6 Galați-Brăila.
Cei de la UMB au acum în tolbă 9 din totalul de 23 de contracte, peste 155 kilometri din cei aproape 440 kilometri de autostrăzi și drumuri expres aflați în prezent în execuție în România, adică peste 35% cotă de piață pe drumurile de viteză.
Citește și: Fost premier rus: „Regimul lui Putin va cădea în doi ani”. Amenințarea nucleară, o „cacealma”
Au șanse mari să pună mâna și pe tronsoanele 2 și 3 din Buzău-Focșani cât și pe ciotul rămas din Lugoj-Deva unde tocmai au fost dați câștigători (să vedem dacă se depun contestații). Aproape sigur au ofertat la fel de agresiv pentru toate cele 6 sectoare din Focșani-Bacău și Bacău-Pașcani.
Așadar, cel mai probabil își vor consolida poziția de lider în piața infrastructurii rutiere majore. Totuși, cât (mai) pot duce? Dacă vor primi toate cele 8 loturi de pe Autostrada A7 plus A1 Lugoj-Deva, ar adăuga peste 250 de kilometri noi în portofoliu pe lângă cei 155 pe care-i au acum.
În mod evident, ar depăși cu mult capacitatea lor actuală care nu poate fi dublată peste noapte, pe A7 având execuție directă cu termene foarte scurte. Chiar dacă ar subcontracta masiv către jucători locali, mai mici, tot ar fi extrem de dificil și riscant să treacă imediat de la 155-200 la 400 de kilometri în lucru, toți scadenți în 20-30 de luni cu excepția ciotului Lugoj-Deva”, este analiza Pro Infrastructura.
În iuluie, UMB Spedition a oprit lucrările și a amenințat CNAIR că nu le reia dacă nu se renoegociază unii termeni ai contractelor. Nemulțumirea lui Umbrărescu era legată de faptul că CNAIR a promis constructorilor de peste jumătate de an că guvernul va adopta prin OUG formula polinomială de ajustare a prețului contractelor. Surse susțineau, pentru Newsweek România, că ordonanța trebuie promovată de Ministerul Fondurilor Europene și nu de Ministerul Transporturilor. Asta pentru că autostrăzile sunt făcute cu bani europeni.
În final, ordonanța a fost promulgată și UMB a revenit pe șantiere.