Claudiu Năsui va dezvălui sinecurile politice la stat, rețele și relațiile cu trusturi media

DE Andrei Mocanu | Actualizat: 06.01.2021 - 18:48
Claudiu Năsui spune că conduce un minister transparent
Claudiu Năsui spune că conduce un minister transparent

În sutele de agenții și companii ale statului există sinecuri de partid, oameni cu influență politică, unii au trusturi media în spate, sunt rețele foarte puternice, care vor opune rezistență, declară la RFI ministrul Economiei

SHARE

Claudiu Năsui (USR PLUS) a avertizat că va face public totul.

Ministrul Economiei spune că va elimina agențiile de stat, unde angajații au salarii exorbitante și nu se stresează prea mult cu munca.

„Sunt sute de astfel de cazuri, de agenții și de companii care există în România, despre care nu știe nimeni, care sunt pure sinecuri politice și care în general au fost folosite pentru salarizarea activului de partid și alte lucruri asemenea și a da posturi importante unor oameni care au fost influenți dintr-un motiv sau altul politic.

Lucrul acesta este inacceptabil și nu se va întâmpla cât sunt eu aici. O să fac public totul și vom face exact ce am promis în campanie și ce am făcut în ultimii patru ani, o transparență totală cu toate aceste lucruri. Un stat sănătos nu are sute de agenții și sute de companii de stat, mai ales care sunt găuri negre și care sunt finanțate perpetuu din banii contribuabililor”, a declarat Claudiu Năsui la RFI.

Ministrul Economiei explică ce se va întâmpla cu oamenii din acele companii de stat: ”Acum depinde ce face compania sau agenția.

Dacă sunt oameni care muncesc și care fac lucruri bune, pot să se integreze în alte structuri ale statului, unde e nevoie de ei, că în momentul acesta de exemplu e nevoie de oameni pe scheme de ajutor de stat. Dar să știți că oamenii care sunt acolo pe salariile exorbitante și oamenii care sunt în astfel de sinecuri nu se stresează prea mult cu munca, sunt acolo strict pentru a lua salariul și alt motiv nu pare că au”.

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te