VIDEO Cum să-ți faci curent acasă: panouri fotovoltaice mono-cristaline, poli-cristaline sau amorfe?

DE Răzvan Nicolae | Actualizat: 10.10.2022 - 08:55

Dacă stai la casă, instalarea de panouri fotovoltaice îți poate reduce drastic factura la curent. Fiind în rețea (on-grid), tot mai plătești ceva furnizorului. Există trei tipuri de panouri fotovoltaice, iar alegerea acestora se face în funcție de mai mulți factori.

SHARE

Soarele trimite spre Pământ energie sub formă de lumină și sub formă de căldură. Iar cu ajutorul unui sistem de panouri fotovoltaice, lumina de la Soare poate fi transformată în energie electrică pentru consumul propriu. Surplusul poate fi stocat într-un sistem opțional, separat, de baterii și/sau, dacă treceți de birocrație și ajungeți prosumator, poate fi injectat în rețeaua electrică generală și comercializat. 

Pentru a vă face o idee despre potențialul acestei surse de energie, în circa 14 zile, pe un acoperiș ajunge suficientă energie pentru a putea alimenta o locuință cu o suprafață de 100 de metri pătrați timp de un an. 

Un sistem obișnuit de panouri fotovoltaice cu o putere instalată de 3 kWp, cu o eficiență de 15%, poate converti în energie 3.720 kWh/an. Iar consumul anual mediu al unei case cu o suprafaţă locuibilă de 100 m², fără încălzire electrică, este de aproximativ 3400 kWh/an.

Citește și: 60.000 lei panourile fotovoltaice care te fac complet independent energetic. Cum iei bani de la stat

Panouri fotovoltaice mono-cristaline, poli-cristaline sau amorfe?

Panourile fotovoltaice sunt de trei tipuri, mono-cristaline, poli-cristaline sau amorfe, și au în prezent o eficiență cuprinsă între 13% și 18%.

  • Panouri fotovoltaice mono-cristaline: eficiență mare în cazul radiației solare directe

  • Panouri fotovoltaice poli-cristaline: de regulă, au cel mai bun raport preț performanță

  • Panouri fotovoltaice amorfe: eficiență mare în cazul radiației solare indirecte, necesită o suprafață mai
    mare pentru aceeași putere instalată

Citește și: Investiția de 10.000 lei în panouri fotovoltaice se recuperează în 2 ani. Vin și „facturi pe minus”

Performanța panourilor fotovoltaice, influențată de 4 factori

Performanța panourilor fotovoltaice este influențată de orientare, înclinație, coeficientul de umbrire și temperatură, conform specialiștilor Engie

Orientare – este de preferat o orientare a panourilor fotovoltaice către Sud sau o orientare Est-Vest.

Înclinație – un unghi optim ar fi latitudinea minus 10 grade (34-35o pentru România). Un unghi prea mic poate duce la depunerea zăpezii și diminuează capacitatea de a produce energie. Pentru că România este situată în zona mediană a emisferei nordice, unghiul optim la care ar trebui să se afle panourile față de poziția Soarelui este influențat de anotimpuri.

Umbrirea cauzată de alte elemente constructive sau copaci, cu reducerea semnificativă a performanțelor panourilor.

Temperatură – o temperatură ridicată implică o scădere semnificativă a performanței.

Cât costă un sistem de panouri fotovoltaice?

Prețul unui sistem de panouri fotovoltaice pentru casă depinde, evident, de puterea acestuia, care se calculează în funcție de consumul lunar. 

Dacă aveți un consum lunar de circa 300 kWh, de exemplu, aveți nevoie de un sistem fotovoltaic monofazat cu invertor de peste 3 kW. 

Un kit monofazat de 3,64 kW, de pildă, poate fi format din 8 panouri fotovoltaice monocristaline de 455 W, invertor monofazat, modul WI-FI, tablou DC/AC, structură de fixare pentru toate tipurile de suprafețe și conectică aferentă și aplicație dedicată. Prețul pornește de la circa 22.000 de lei. 

Citește și: Loviți de guvern: 300 lei poate ajunge un „plin” de curent la Dacia Spring. 1.000 lei la un BMW

Dacă aveți un consum lunar de aproximativ 500 kWh, aveți nevoie de un sistem fotovoltaic monofazat cu invertor de peste 5 kW. 

Un kit monofazat de 5.46 kW, format din 12 panouri fotovoltaice monocristaline de 455 W, pornește de la circa 29.500 de lei. Dar, la peste 5 kW, puteți alege și un sistem fotovoltaic trifazat. Prețul pornește de la circa 31.500 de lei. 

În cazul în care aveți o casă dotată cu electrocasnice și gadget-uri la nivelul anului 2022 și, eventual, dețineți și o mașină electrică, consumul lunar poate ajunge ușor la 1.200-1.500 kWh și aveți nevoie de un sistem fotovoltaic trifazic de 15 kW. 

Un kit trifazat de 15 kW, format, de exemplu, din 26 panouri fotovoltaice monocristaline de 455 W, pornește de la aproximativ 60.000 de lei. 

Google News Urmărește-ne pe Google News
Comentarii 0
Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te