Blue Air contestă amenda ANPC și lansează acuzații. ANPC: Blue Air vrea să iasă de pe piață

DE Mircea Neacșu | Actualizat: 18.07.2022 - 18:20
Blue Air contestă amenda ANPC și lansază acuzații. ANPC: Blue Air vrea să iasă de pe piață. / Foto: Inquam Photos / George Călin

Preşedintele Autorităţii Naţionale pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC), Horia Constantinescu, a afirmat că Blue Air se pregăteşte să iasă din piaţă şi trage de timp să nu returneze banii consumatorilor, după ce operatorul aerian a atacat în instanță amenda ANPC de 2 mil. euro.

SHARE

"Blue Air de mult lua în calcul ieşirea de pe piaţă. Conform deciziei ANPC, ei trebuie să dea banii înapoi consumatorilor şi să le plătească despăgubiri în termen de 10 zile de la primirea procesului verbal, însă trag de timp. Nu au venit să îl ridice, aşa cum era normal. Noi am trimis procesul verbal prin poştă, cu confirmare de primire, iar acum aşteptăm să se întoarcă refuzul de primire. Următorul pas este să afişăm pe geam decizia de amendă. În mod normal, dacă ştii că eşti nevinovat, vii să ridici procesul verbal şi îl conteşti în instanţă, dar dacă nici măcar nu vii să-l ridici, aceasta arată că vrei să tragi de timp. Că poate între timp mai anunţi nişte curse pe care le anulezi în ultimul moment", a spus Constantinescu.

Citește și: Haos pe aeroporturi: Ce despăgubiri pot solicita călătorii companiilor aeriene?

El a arătat că, din păcate, nu prea sunt şanse ca oamenii să-şi primească banii înapoi, atâta timp cât compania nu şi-a plătit nici măcar propriii angajaţi, relatează Agerpres.

"Am primit mailuri de la angajaţi ai Blue Air care ne spun că nu şi-au mai primit banii de trei luni şi ne spun "de unde să dea banii clienţilor dacă nici nouă nu ne dau", a susţinut preşedintele ANPC.

Acesta a precizat că tot ce conţine procesul verbal a fost discutat deja cu un reprezentant al companiei, la sediul ANPC.

"Între întocmirea procesului verbal şi stabilirea sancţiunii am avut o întâlnire cu un reprezentant al Blue Air, domnul Năstase, împreună cu comisarii ANPC care au întocmit documentul de control. Ne scotea puţin la tablă şi ne spunea că ar fi greşit să fie sancţionat Blue Air pentru că situaţia financiară este discutabilă. Am discutat punctual situaţia la noi la birou, inclusiv ce s-a întâmplat cu banii consumatorilor. Au fost 73.000 de consumatori vătămaţi, consumatori vulnerabili, cărora nu li s-au rambursat banii, nici măcar portofelul electronic nu era funcţional. El a admis că acesta este numărul consumatorilor vătămaţi", a arătat Constantinescu.

El a relatat că a propus inclusiv o variantă prin care sumele să fie transformate în acţiuni Blue Air, lucru neacceptat de către reprezentantul companiei.

Citește și: VIDEO Murad, patronul unor hoteluri de lux de pe Litoral: E cel mai slab sezon din ultimii 30 de ani

"Aceasta ar fi fost doar o măsură dintr-un ansamblu mai mare de măsuri pentru rambursarea banilor. Dânsul pretindea că va rambursa 15.000 de euro pe zi, ceea ce ar fi însemnat că ar fi dat oamenilor banii înapoi în termen de 700 de zile. A propus o majorare la 20.000 de euro pe zi, care însemna 500 şi ceva de zile, lucru care, în opinia noastră, nu era o rezolvare pentru cei care îşi aşteaptă banii de un an şi jumătate", a adăugat responsabilul autorităţii.

Constantinescu a subliniat că nu a existat vreodată o discuţie privind o sumă pe care compania să o dea comisarilor ANPC, aşa cum se precizează într-un comunicat Blue Air, afirmaţii pe care preşedintele ANPC le consideră calomnioase.

"Reprezentantul Blue Air ne-a spus că compania este în derivă şi el şi-a pus gaj la bancă toate proprietăţile, iar atunci unul dintre colegii noştri i-a spus că poate renunţa la ceasul scump de la mână, aceasta a fost discuţia despre ceasuri. Acest domn se află în spatele mai multor societăţi comerciale satelitare, care aprovizionează cu alimente şi băutură Blue Air. Niciunul dintre cei prezenţi la acea întâlnire nu au adus în discuţie rotunjirea veniturilor comisarilor, s-au discutat doar soluţii corecte", a mai spus Constantinescu.

Citește și: Pe plaja roz Falassarna din Creta șezlongul e mai scump ca la Mamaia. E și Dana Săvuică în zonă

În acest timp, Blue Air continuă să pună pe piaţă curse pe care ulterior le anulează, deşi cele două părţi se puseseră de acord că vor fi doar curse pe care le pot efectua.

"În continuare suntem inundaţi de sesizări din partea oamenilor care sunt în poarta avionului, cu copii, cu bagaje. Ţineţi cont şi de faptul că doar 5% din cei afectaţi fac sesizări, restul nu. Am luat în calcul că, dacă nu vom lua aceste măsuri ferme, ne-am fi putut confrunta cu ieşirea din piaţă până la finalul anului a Blue Air. Eram siguri că vor găsi orice scuză pentru a gestiona o situaţie dificilă. Au primit de la stat un ajutor de 67 de milioane de euro în timpul pandemiei, nu este treaba noastră ce au făcut cu aceşti bani, există instituţii ale statului care să verifice acest lucru", a adăugat Constantinescu.

Citește și: Last minute: O noapte de cazare la 2* în Mamaia, de 3 ori mai scumpă decât una în Dubai la 4*

ANPC a amendat Blue Air cu 2 milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri. Blue Air a atacat în instanţă amenda şi a lansat acuzaţii la adresa conducerii instituţiei

Săptămâna trecută, Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor a anunţat că a amendat Blue Air cu suma de 2 milioane de euro pentru anularea a peste 11.000 de zboruri în perioada 30 aprilie 2021 - 30 aprilie 2022, şi obligă compania să returneze clienţilor banii în maximum zece zile pentru toate zborurile anulate.

"În urma sesizărilor depuse de consumatori şi ca urmare a reacţiilor din media Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a realizat, în cursul lunii iunie 2022, o acţiune de control la operatorul economic Blue Air Aviation SA. Mai exact, în perioada 30.04.2021 - 30.04.2022, operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri, acestora corespunzându-le 178.405 rezervări, pentru care s-au efectuat plăţi în valoare toatală de 66.585.967,68 lei, de către consumatori din 20 de state membre ale Uniunii Europene, în care compania aeriană supusă verificărilor operează, cu regularitate, zboruri", precizează ANPC. 

“În primul rând, arătăm faptul că, în termenul legal, ne vom adresa instanţei de judecată competente cu solicitarea de anulare a Procesului Verbal de Constatare a Contravenţiei nr. 935562 din data de 14 Iunie 2022 (PVCC nr.935562/14.06.2022) emis de ANPC, având în vedere caracterul profund ilegal şi discriminatoriu al acestuia, urmând ca până la momentul la care justiţia va pronunţa o sentinţă definitivă asupra cererii noastre, să nu mai comentăm în niciun mod această speţă, considerând că este atât dreptul, cât şi obligaţia oricărui cetăţean sau oricărei entităţi juridice din România să îşi tranşeze disputele administrative, comerciale sau civile, numai prin intermediul instanţelor judecătoreşti, deciziile definitive ale acestora fiind obligatorii de a fi puse în practică, indiferent dacă ne covin sau nu”, a transmis Blue Air, potrivit News.ro.

”Vom depune absolut toate eforturile legale necesare pentru înlăturarea abuzului săvârşit de funcţionarii din cadrul ANPC”, dă asigurări compania.

De asemenea, reprezentanţii Blue Air fac referire la ”propuneri mai mult sau mai puţin voalate, venite din partea Preşedintelui ANPC dl. Horia Constantinescu”, precum şi la faptul că că li s-ar fi solicitat să dea ANPC date referitoare şi despre alte companii aeriene - Wizz Air, Ryan Air sau Tarom - lucru pe care l-au refuzat.

Argumentele Blue Air

1. În comunicatul de presă al ANPC din data de 15 Iunie 2022 (precum şi în comunicările personale ale Preşedintelui ANCP, dl. Horia Constantinescu) se comunică, în fals, faptul că „Astfel, în perioada analizată de comisarii ANPC, mai exact începând cu 30 aprilie 2021 (momentul ridicării majorităţii restricţiilor de zbor impuse de pandemia de Covid – 19) .....” (Sublinierea ne aparţine);

2. În comunicatele de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 şi 13 Iulie 2022, precum şi în PVCC nr.935562/14.06.2022 şi RASS nr.04/12.07.2022, se face o afirmaţie incompletă, cu rea credinţă, menită să inducă în eroare opinia publică şi, ulterior, instanţele de judecată, în sensul în care se spune că „ .... operatorul economic a anulat 11.289 de zboruri. Acestora le corespund 178.405 rezervări.....”, fără a se menţiona, absolut în niciun mod, faptul că la data efectuării controlului de către ANPC, Blue Air a pus la dispoziţia acestei instuţii dovezile necesare care demonstrau faptul că 107.674 de pasageri care au făcut parte din grupul de pasageri cu zboruri anulate, fuseseră deja despăgubiţi sau compensaţi cu o formă de plată acceptată de respectivii pasageri, iar până la sfârţitul anului 2022 erau programaţi la despăgubire alţi 30.000 de pasageri, până la expirarea perioadei de concordat preventiv, respectiv luna Iulie 2023, absolut toţi pasagerii din grupul menţionat de ANPC urmând a fi despăgubiţi în întregime.

Deşi suntem absolut de acord că fiecare pasager este important şi merită despăgubit de Blue Air atunci când este prejudiciat din culpa noastră, dorim să menţionăm faptul că pasagerii rămaşi de despăgubit la acest moment reprezintă 1,97% din totalul pasagerilor transportaţi de Blue Air în perioada Martie 2020 – Iulie 2022!

3. Caracterul profund discriminatoriu al comunicatelor de presă ale ANPC din data de 15 Iunie 2022 şi 13 Iulie 2022, precum şi ale PVCC nr.935562/14.06.2022 şi RASS nr.04/12.07.2022 este dat de faptul că reprezentanţii acestei instituţii au la cunoştinţă în mod detaliat de toate anulările de curse aeriene efectuate de celelalte companii aviatice care îşi desfăşoară activitatea în România, înţelegând însă să îşi îndrepte „atenţia” şi să amendeze, cu amenda maximă prevăzută de lege, exclusiv Blue Air, în condiţiile în care putem face oricând dovada faptului că nu suntem, în absolut niciun caz, compania cu cele mai multe zboruri anulate!

4. Ca urmare a faptului că reprezentanţii Blue Air nu au înţeles să achieseze, în absolut niciun mod, la propuneri mai mult sau mai puţin voalate, venite din partea Preşedintelui ANPC dl. Horia Constantinescu care ne comunica faptul că, cităm „ .... pot fi evitate costurile amenzii, dar trebuie să gasim soluţii pentru un minim de 10-20% din sumă care să acopere stresul comisarilor din ANPC care sunt terorizaţi de plângeri faţă de Blue Air” sau cele venite din partea Directorului General ANPC, dl. Paul Silviu Anghel, care ne indica în discuţiile oficiale avute ce fel de ceasuri scumpe îi plac, aceştia au coordonat şi condus aceste abuzuri împotriva Blue Air, ignorând absolut toate motivele de fapt care au condus la scăderea cifrei de afaceri a acestei societăţi de la 415.000.000 EUR în anul 2019 (an în care Blue Air a transportat peste 4.500.000 de pasageri) şi a realizat profit operaţional, la aproximativ 125.000.000 EUR în anul 2021, incluzând şi operaţiunile din Italia (an în care Blue Air a fost lăsat să transporte un număr de doar 1.648.024 pasageri) şi pierderi care, începând cu luna Martie 2020 şi până în luna Martie 2022, depăşesc suma de 125.000.000 EUR!

De asemenea, în ciuda solicitărilor formale ce ni s-au adresat, de a, cităm, „Da date de la Wizz Air, Ryan Air sau Tarom, să ne ducem şi peste ei” am refuzat să furnizăm orice fel de date considerând că acestea există din abundenţă în spaţiul public, fiind evident faptul că funcţionarii din cadrul ANPC au avut o singură ţintă, şi anume Blue Air, considerând probabil că, nefiind o companie de stat sau neavând în spate fonduri uriaţe de investiţii, suntem o ţintă mult mai uşor de convins să „colaborăm”, în sensul celor menţionate în paragraful anterior.

Pentru toate motivele arătate mai sus şi pentru că suntem ferm convinşi că nu avem absolut nicio culpă în izbucnirea pandemiei de COVID – 19, ştim absolut sigur că nu suntem cei care am introdus numeroase valuri de restricţii care au condus la anularea a zeci de mii de planuri de zbor, că nu ne-am dorit niciodată ca cifra de afaceri sa scadă cu 65-70% şi să fim nevoiţi să reducem flota de aeronave de la 33 unităţi la 13 şi că ştim în detaliu motivele pentru care principalul furnizor de aeronave al Blue Air a pus pe hold livrările celor 5 noi unităţi de BOIENG 737 – MAX de existenţa cărora se leagă anulările de zboruri din anul 2022, asigurăm opinia publică din România, pe pasagerii Blue Air, pe angajaţii şi creditorii societăţii, că vom depune absolut toate eforturile legale necesare pentru înlăturarea abuzului săvârşit de funcţionarii din cadrul ANPC care au întocmit şi semnat PVCC nr.935562/14.06.2022 şi RASS nr.04/12.07.2022.

 

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te