Aceste evaluări analizează abordarea, deschiderea și performanța companiilor cu privire la aspectele cheie de mediu, inclusiv raportarea transparentă, stabilirea de obiective ambițioase și obținerea unor rezultate susținute.
Abordarea schimbărilor climatice este una dintre prioritățile de top ale BAT, iar compania a publicat la începutul acestui an Planul de tranziție privind reducerea emisiilor de carbon, stabilind astfel o foaie de parcurs ambițioasă pentru atingerea obiectivelor Net Zero.
BAT este, de asemenea, inclus în Dow Jones Sustainability Indices (DJSI) pentru al 21-lea an consecutiv, ceea ce reflectă angajamentul BAT de lungă durată față de obiectivele de protejare a mediului, societate și guvernanță (ESG).
Compania a obținut un scor de 100% în șase domenii – raportarea față de mediu, dezvoltarea capitalului uman, eco-eficiență operațională, managementul lanțului de aprovizionare, raportare socială și materialitate.
BAT este singura companie din industria sa care este inclusă în DJSI World Index. Mai puțin de 3% din toate companiile evaluate de S&P Global au fost recunoscute în 2022 în raportul DJSI World Index.
„Ne bucurăm că eforturile noastre continue de a pune sustenabilitatea pe primul loc în tot ceea ce facem au fost recunoscute de CDP și DJSI. Această realizare este rezultatul eforturilor semnificative depuse de colegii noștri și de furnizorii BAT din întreaga lume de a genera în mod continuu îmbunătățiri în ceea ce privește sustenabilitatea fiecărui aspect al afacerii noastre, de la utilizarea energiei până la designul ambalajelor.
Suntem mândri de recunoașterile în domeniul sustenabilității obținute prin eforturile noastre de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow). Continuăm să ne îndeplinim obiectivele ambițioase de reducere a impactului afacerii asupra mediului și societății, precum și de reducere a impactului asupra sănătății”, a declarat Mike Nightingale, director de sustenabilitate în cadrul BAT.
BAT primește recunoașteri în mod constant pentru performanța sa în sustenabilitate:
• în 2022, BAT a fost numit lider în domeniul lider în domeniul protejării mediului de către Financial Times pentru succesul avut în reducerea intensității emisiilor pe o perioadă susținută;
• Compania a primit, de asemenea, cea mai înaltă distincție în S&P Global Sustainability Yearbook 2022;
• BAT a obținut Certificarea Alliance for Water Stewardship pentru cea mai mare unitate de producție din SUA
Despre BAT la nivel global
BAT este o companie de top, cu mai multe categorii de bunuri de larg consum, al cărei obiectiv este de a construi un viitor mai bun (A Better Tomorrow™) prin reducerea impactului asupra sănătății, ceea ce presupune angajamentul de a oferi consumatorilor adulți o gamă variată de produse cu risc redus*.
Compania continuă să susțină clar că țigările cauzează riscuri majore la adresa sănătății și că singura modalitate prin care acestea pot fi evitate este renunțarea la fumat. BAT îi încurajează pe cei care continuă să fumeze să facă trecerea complet la alternativele cu risc redus dovedit științific. Pentru a realiza acest lucru, BAT se transformă într-o afacere cu multiple categorii de bunuri de larg consum, centrată cu adevărat pe consumatori.
Obiectivul BAT este ca 50 de milioane de consumatori să aleagă produsele sale care nu implică arderea tutunului până în 2030 și de a genera venituri de 5 miliarde de lire sterline din noile categorii până în 2025.
BAT și-a stabilit o serie de obiective ambițioase de sustenabilitate, precum reducerea cu 50% a emisiilor de carbon pentru Scopurile 1, 2 și 3 până în 2030 raportat la nivelul de referință din 2020; realizarea tuturor ambalajelor din plastic reutilizabil, reciclabil sau compostabil până în 2025.
BAT are peste 52.000 de angajați și operează în peste 175 de țări. Grupul BAT a generat venituri de 12,87 de miliarde de lire sterline în prima jumătate a anului 2022 și un profit din operațiuni de 3,68 miliarde lire sterline.
Portofoliul strategic al companiei include mărcile sale globale de țigarete și o categorie tot mai largă de produse cu risc redus* din tutun și nicotină, precum și produse tradiționale din tutun care nu ard. Acestea includ țigări electronice, produse de încălzire a tutunului, produse moderne pentru uz oral, inclusiv produse cu nicotină pentru uz oral fără tutun, precum și produse orale tradiționale, cum ar fi snus și snuff umed. În prima jumătate a anului 2022, 20,4 milioane de consumatori au ales produsele BAT care nu implică arderea tutunului, o creștere de 2,1 milioane față de anul precedent.
Despre Dow Jones Sustainability Indices
Raportul Dow Jones Sustainability Indices (DJSI) este o familie de indici operați de S&P, care evaluează performanța de sustenabilitate a mii de companii cotate la bursă. Companiile sunt selectate pentru a fi incluse în DJSI pe baza scorului S&P Global Corporate Sustainability Assessment (CSA) acordat componentei de ESG. Aceasta este o evaluare anuală a practicilor de sustenabilitate ale companiilor și sunt invitate să participe peste 13.000 de companii cotate la bursă.
CSA utilizează o metodologie consecventă, bazată pe reguli, pentru a converti o medie de 600 de puncte de date per companie într-un scor S&P ESG. Cele 61 de chestionare specifice fiecărei industrii conțin fiecare aproximativ 80-100 de întrebări care acoperă 24 de teme cheie diferite din domeniile economic, social și de mediu.
Evaluarea din 2022 a ridicat din nou ștacheta în identificarea acelor companii cel mai bine poziționate pentru a aborda provocările și oportunitățile viitoare de sustenabilitate. Anul acesta, din cauza numărului crescut de respondenți și a modificărilor metodologiei, S&P a decuplat anunțul scorului ESG de bază și anunțul de membru DJSI.
Despre CDP
Procesul anual de dezvăluire și punctare privind aspectele de mediu al CDP este recunoscut pe scară largă drept cel mai înalt standard al transparenței de mediu corporative. În 2022, peste 680 de investitori cu active de peste 130 de trilioane de dolari SUA și peste 280 de cumpărători majori cu cheltuieli de achiziții de 6,4 trilioane de dolari SUA au solicitat companiilor să comunice date despre impactul asupra mediului, riscuri și oportunități prin intermediul platformei CDP.
CDP folosește o metodologie detaliată și independentă pentru evaluarea companiilor, alocând un scor de la A la D- pe baza caracterului complet al comunicării, conștientizarea și gestionarea riscurilor de mediu și demonstrarea celor mai bune practici asociate leadershipului de protejare a mediului, precum stabilirea de ținte ambițioase și semnificative. Companiile care nu comunică sau care au furnizat informații insuficiente sunt marcate cu F.