Se schimbă treaba cu creditele bancare. Veşti bune pentru cei care au împrumuturi la bănci

DE Alexandru Pop | Actualizat: 25.05.2023 - 10:56
Foto: Pexrels - Pixabay

Băncile vor trebui să emită noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, a explicat directorul general al Autorităţii pentru Protecţia Consumatorului.

SHARE

"Se impune emiterea unor noi grafice de rambursare, unde principalul creditului datorat să fie achitat de către consumatori în rate egale, pe întreaga perioadă de creditare, în raport cu dobânda aferentă creditului", a spus Paul Anghel.

Se schimbă lucrurile cu creditele

Consumatorii medii, a explicat responsabilul ANPC, trebuie să poată beneficia "de egalitatea dintre părţile contractului (n.r.: creditor şi creditat), dar şi de existenţa echilibrului contractual".

Ideea este ca toţi "consumatorii să ia o decizie de tranzacţionare în cunoştinţă de cauză şi de a anticipa orice cost sau metodă de calcul înşelător", a spus Paul Anghel.

El a explicat că prevederea se referă la produsele care se vor oferi de la data emiterii ordinului de încetare a practicilor înşelătoare, conform Agerpres.

Citeşte şi: ANPC, pe urmele băncilor care au înșelat românii prin calcularea ratelor. 11 bănci, amendate

Ce se întâmplă cu creditele deja în curs de achitare?

Anghel a explicat că deja sunt bănci care au contactat ANPC, întrebând: "Domnule, ce trebuie să facem concret, pentru a intra în legalitate?".

"Nu ne interesează să intrăm, să contestăm procesele verbale. Şi sunt destul de multe, zic eu, instituţii care au procedat în felul ăsta.

Citeşte şi: Asociaţia Română a Bancilor îl dă în judecată pe şeful ANPC, pentru difuzarea de informaţii false

Şi am zis că există şi teza numărul doi, dacă vreţi, vă şi citez: se impune ca operatorul economic financiar-bancar să dispună refacerea echilibrului contractual în contractele sale în curs de desfăşurare, urmând a opera o reaşezare a prestaţiilor contractuale prin restructurarea ratei lunare într-o formulă echitabilă, astfel încât să se respecte prevederile aliniatului 1, de care v-am spus mai devreme, cu privire la stabilirea unor rate egale ale principalului datorat, oferindu-se consumatorului posibilitatea de a opta făcând dovada în acest sens", a spus Paul Anghel.

Citeşte şi: 

Anghel a subliniat că instituţiile bancare respectă ordonanţele 50 şi 52, dar problema vizată este cea a ratei de dobândă.

"Deci nu e vorba că nu se respectă ordonanţa 50 sau 52. Se respectă ordonanţa 50 sau 52. Iarăşi spun că prevede restituirea în rate egale sau în rate descrescătoare.

E perfect, ok. Problema e cum te joci tu, profesionist, cu mintea consumatorului, şi-l pui să aleagă un produs, într-o anumită situaţie, în care el este vulnerabil. De ce este vulnerabil?

Visul achiziţiei e nada băncii

Pentru că-şi doreşte să achiziţioneze bunuri, fie că vorbim de bunuri imobile, fie că vorbim chiar de bunuri mobile. Câteodată există posibilitatea să nu primească creditul respectiv şi să nu îşi îndeplinească visul de a achiziţiona respectiva proprietate", a spus Paul Anghel.

Potrivit acestuia, opt bănci au fost sancţionate. Este vorba despre recenta sancţionate a unor bănci, pentru practici înşelătoare. De ce nu au fost sancţionate şi celelalte bănci?

"În acest moment, Direcţia Generală de Control şi Serviciile de Produse şi Servicii Financiare a încheiat restul de opt procese-verbale, de constatare a contravenţiei, la alţi opt operatori economici financiari-bancari", a explicat directorul general ANPC.

Noi sancţiuni

"Cu siguranţă, în perioada următoare se vor face referate către domnul preşedinte, către comisie şi vor fi înaintate (n.r.: sancţiunile) şi către celelalte opt instituţii financiar-bancare din România", a susţinut acesta.

Autoritatea Naţională pentru Protecţia Consumatorilor (ANPC) a amendat recent 11 bănci de pe piaţa locală, pe motiv că a identificat practici comerciale înşelătoare, privind modul de calcul al ratelor.

Urmărește-ne pe Google News

Comentarii 0

Trebuie să fii autentificat pentru a comenta!

Alege abonamentul care ți se potrivește

Print

  • Revista tipărită
  • Acces parțial online
  • Newsletter
  •  
Abonează-te

Digital + Print

  • Revista tipărită
  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
Abonează-te

Digital

  • Acces total online
  • Acces arhivă
  • Newsletter
  •  
Abonează-te
© 2024 NEWS INTERNATIONAL S.A.
Articole și analize exclusive pe care nu trebuie să le ratezi!
Abonează-te